Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Preotul Doru Gheaja împlinește vârsta de 83 de ani. O viață dedicată credinței și muzicii românești

Publicat

Preotul Doru Gheaja împlinește vineri, 19 iulie, vârsta de 83 de ani. Este unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți cântăreți din Ardeal. Este un mare iubitor de muzică bisericească, patriotică și populară. 

S-a născut în 19 iulie 1941 în localitatea Buzd în apropierea municipiului Mediaș. La sfatul tatălui său, preot, a urmat cursurile seminarului ortodox din Cluj, apoi studiile teologice la Sibiu.

A fost hirotonit preot în cadrul Parohiei Apold de lângă Sighișoara, iar după reînființarea Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia (acum Arhiepiscopie) a fost chemat să slujească în cadrul Catedralei episcopale, de unde, după 14 ani, la cerere, i-a fost îndredințată spre slujire Parohia Ortodoxă Română Centru II.

A fost preotul acestei parohii timp de 25 de ani, până la pensionare. Slujește în continuare, benevol, la aceeași biserică, cu aceeași pasiune și dragoste pentru crendință, se arată în proiectul de hotărâre.

Potrivit sursei citate, ”în toți anii de slujire a fost și încă este îndrăgit de credincioși, de locuitorii municipiului și nu numai, pentru toți cei care i s-au adresat, cu bucuriile, dar mai ales cu necazurile fiecăruia, având cuvinte frumoase și blânde de îmbărbătare, dătătoare de speranță, rugându-se deopotrivă pentru toți.

Activitatea susținută desfășurată pe parcursul a zeci de ani și exemplul de modestie și moralitate creștin-ortodoxă au determinat ca, la 21 aprilie 2021, să-i fie acordată cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române: Crucea Patriarhală”.

Preotul Doru Gheaja are și o susținută activitate cultural-artistică, fiind cunoscut pentru dragostea, dăruirea și talentul cu care interpretează cântecele iubirii de țară, îndeosebi de Ardeal.

Este numit ”Părintele cântecelor patriotice din România, fiind primul interpret al acestora, unele fiind apoi preluate și de alți interpreți. Înainte de 1989 a făcut cunoscute întregii țări unele dintre aceste cântece în cadrul Cenaclului ”Flacăra”. Și-a continuat activitatea și după 1989 în cadrul Cenaclului ”Totuși iubirea”, iar în ultimii 7 ani a devenit colaborator principal al Cenaclului ”Lumină lină” al Mitropoliei Ardealului, cu care a susținut sute de spectacole, se mai arată în documentație.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate