Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Noul șef al Autorității Electorale, propus de PSD, suspendă controalele la partidele politice. Cum motivează decizia

Publicat

aep

Noul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Mitulețu, a decis suspendarea tuturor controalelor la partidele politice privind subvențiile primite de la bugetul statului în 2017 și 2018, invocând „nerespectarea prevederilor legale”, a anunțat AEP. Mitulețu a fost numit în funcție la propunerea PSD, partid vizat de o anchetă a DNA în cazul utilizării subvențiilor primite în alte scopuri decât au fost declarate.

Autoritatea Electorală Permanentă spune, într-un comunicat de presă transmis joi, că noul președinte al instituției, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a făcut o analiză privind controalele legate de subvenţia de la bugetul statului acordată formaţiunilor politice în anii 2017 şi 2018, iar în urma acesteia a decis să fie suspende verificările la toate partidele politice.

Cum motivează noul președinte al AEP

  1. Controalele la toate formaţiunile politice privind subvenţiile de la bugetul statului primite de acestea în anul 2017 au fost demarate în luna noiembrie a anului trecut.
  2. Niciunul dintre aceste controale nu a fost finalizat, acestea urmând să se materializeze după realizarea controalelor conform prevederilor legale, împreună şi simultan cu Curtea de Conturi a României.

Precizăm că, potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată cu modificările și completările ulterioare, controlul privind subvenţiile de la bugetul de stat va fi efectuat în mod simultan şi de Curtea de Conturi a României, conform dispoziţiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curții de Conturi a României, republicată cu modificările și completările ulterioare.  

Mai menționăm că, prin Protocolul de colaborare încheiat în iunie 2012 între Autoritatea Electorală Permanentă și Curtea de Conturi a României, cele două instituții trebuie să includă în planul de control al fiecăreia în parte perioadele în care se vor  desfășura controale simultane la sediile centrale ale partidelor politice care primesc subvenții de la bugetul de stat. Documentul mai prevede că, pe parcursul lunii octombrie a fiecărui an, cele două instituții trebuie să decidă, în cadrul unei întâlniri de lucru, calendarul acțiunilor de control simultan la partidele politice finanțate de la bugetul de stat, pentru anul următor.

  1. În data de 16.01.2019, Curtea de Conturi a României a transmis Autorității Electorale că plenul său a aprobat planul de control al subvențiilor de la bugetul de stat acordate partidelor politice în anii 2017 și 2018, respectiv perioada 26.08 – 12.11.2019.
  2. În data de 12.03.2019, Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat Curții de Conturi a României o întâlnire de lucru în vederea stabilirii calendarului acțiunilor de control simultan pentru fiecare formațiune politică supusă controlului, în perioada propusă de Curtea de Conturi a României.

Potrivit AFP, verificările efectuate de către departamentul de specialitate al autorității la partidele politice privind subvențiile primite de la bugetul statului în anii 2017 și 2018 au fost suspendate din cauza nerespectării prevederilor legale și vor fi reluate, împreună și simultan cu Curtea de Conturi a României, conform unui calendar de control agreat de ambele părți.

sursa: hotnews.ro, roaep.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax