UPDATE: Accident rutier la Vadu Moților, pe DN75. O mașină s-a răsturnat în curtea unei case
Un accident rutier s-a petrecut sâmbătă dmimineața la Vadu Moților. Au fost solicitați pompierii, pentru intervenție de prim-ajutor.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, în jurul orei 05.40, polițiștii Postului de Poliție Vadu Moților au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe raza comunei.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din comuna Bistra, județul Alba, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 75, la kilometrul 66+ 500 de metri, pe sensul de mers Albac - Vadu Moților, a pierdut controlul asupra acestuia și a părăsit partea carosabilă, intrând în curtea unui imobil din localitate.
În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știrea inițială
Potrivit ISU Alba, Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru asigurarea măăsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe raza localității. Vadu Moților.
Este vorba despre un autoturism care s-ar fi răsturnat, fără persoane încarcerate.
Pompierii s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă si un echipaj de prim ajutor.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)