Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Administrația din Sebeș vrea relocarea mormântului lui Carl Filtsch, de la Veneția. Povestea micului geniu mort la 15 ani

Publicat

Reprezentanții administrației locale din Sebeș (județul Alba) au declarat că vor începe demersurile pentru relocarea mormântului lui Carl Filtsch, copilul considerat unul dintre cei mai importanți muzicieni din Transilvania secolului XIX, cu toate a murit la doar 15 ani.

Carl Filtsch s-a născut la 28 mai 1830, la Sebeș (Mühlbach), și a murit în 1845 la Veneția, unde este înmormântat. În scurta sa viață, Carl i-a avut drept profesori pe Chopin și pe Liszt, care l-au considerat genial.

  • „Dumnezeule, ce copil! Până acum, nimeni nu m-a înţeles aşa ca el…” – Frédéric Chopin.

Acum, administrația locală intenționează să contacteze administrația din Veneția și să înceapă demersurile pentru readucerea lui Carl la Sebeș, alături de familia sa.

Mai mult, potrivit Nadiei Mitrea, director al Centrului pentru Cultură ”Lucian Blaga” din Sebeș, reprezentanții primăriei ar dori chiar reproducerea la scară a mormântului de la Veneția, foarte îngrijit și în prezent, de iubitorii de muzică clasică.

Ideea de a-l readuce pe Carl Filtsch la Sebeș i-a aparținut producătorului Cătălin Cădan, care a și realizat un film emoționant pe acest subiect, în urmă cu 3 ani.

Micul pianist „Povestea lui Carl Filtsch” from Cătălin Cădan on Vimeo.

Carl Filtsch a început să cânte la pian de la vârsta de 3 ani, îndrumat de tatăl său, Joseph Filtsch, pastor evanghelic în Sebeșul Săsesc. Pe când avea 7 ani, tatăl său l-a dus la Viena, unde l-a prezentat Curții Imperiale, unde a ajuns să fie coleg de educație muzicală și de joacă al viitorului împărat Franz Joseph.

În 1842 a ajuns la Paris, unde l-a avut ca profesor pe Chopin. A debutat în public în februarie 1841, la „Wiener Musikverein”. Succesul său răsunător a fost continuat într-un turneu din Budapesta la Sibiu.

Povestea acestui copil genial a fost însă tristă. A murit la doar 15 ani, în 1845, la Veneţia, răpus de tuberculoză.

În cei 15 ani de viață le-a câştigat admiraţia marilor compozitori Chopin şi Liszt, care i-au fost profesori. „Dacă micuţul acesta va începe să cânte în turnee, va trebui să-mi închid prăvălia” este fraza atribuită lui Liszt, care l-a suplinit pentru o perioadă pe Chopin în calitate de maestru al micului Carl.

la rândul său, micul sas din Transilvania a compus cel mai probabil 13 opere (și alte lucrări de dimensiuni mai mici), din care se cunoșteau până de curând doar 8. Numărul compozițiilor sale este încă subiect de dezbatere.

La sfârşitul anului 2005, prin intermediul muzicologului şi pianistului american Ferdinand Gajewsky de la Universitatea Harvard s-a putut descoperi ceea ce se consideră astăzi întreaga operă a lui Carl Filtsch.

Aceasta a fost obţinută de la un strănepot al lui Joseph, fratele lui Carl, sir Francis Loring Gwyne Ewans din Londra. Astfel, se vobește în prezent de 25 de lucrări.

În 1845 s-a îmolnăvit, iar medicii i-au prescris băi de mare în Veneţia, unde murit. Monumentul său funerar, dăltuit în marmură, se găseşte la cimitirul San Michele din Veneţia.

Operă parțială:

  • Andante Opus 1 Nr 1 în re bemol major, 1838-1839 (*avea 8-9 ani!)
  • Nocturne Op. 1 și 2, 1839
  • Șase preludii mici, 1839-1840
  • Romanță în mi minor, 1840
  • Mazurca în mi bemol minor
  • Barcarola
  • Impromptu in sol bemol major, 1843
  • Impromtu in si bemol minor
  • Oevre2 (cuprinde introducerea și variațiuni pentru pian pe un motiv favorit din Opera Il Pirata de Bellini.
  • Concertul pentru pian și orchestră în si minor, 1843
  • Uvertura în re major pentru orchestră mare, 1840/1841
  • Studiul în fa major, Op. 8
  • Studiul în la major, Op. 10, 1842-1843
  • Adagio în do minor (Adieu), 1844

La Sebeș și la Sibiu se organizează câte un festival care îi poartă numele.

Foto: Carl Filtsch – Litografie de J. Kriehuber, 1844

Surse: povestisasesti.com, agerpres, Primăria Sebeș (site), naxos.com, filarmonicasibiu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax