Administratorul și acționarii care au adus o societate în insolvență sau în faliment nu vor mai putea înfiinţa noi societăţi, se prevede într-un proiect de lege depus la Parlament.

Iniţiativa prevede introducerea unui articol nou la art. 283 din Legea societăților, articol potrivit căruia „administratorului și acționarilor care au adus o societate în insolvență sau în faliment li se interzice să deschidă o altă societate până la finalizarea procedurilor prevăzute în legislația în vigoare”.

Publicitate

Totodată, dacă proiectul va fi aprobat, Ministerul Finanțelor Publice va avea obligația de a publica pe site-ul propriu lista, pe județe, cu societățile care sunt în insolvență sau în faliment.

Inițiatorii proiectului susțin, în expunerea de motive, că se impune „o primenire” a cadrului legislativ și că „este necesară o reglementare prin care să prevedem unele constrângeri, pentru a elimina abuzurile săvârșite de administratori/acționari ai societăților aduse forțat în insolvență sau faliment”.

Publicitate

sursă: digi24.ro