Eveniment
Alba, la mijlocul „clasamentului” naţional în ceea ce priveşte şomerii cu studii superioare

Din datele prezentate, reiese că absolvenţii de studii superioare nu își găsesc locuri de muncă în domeniile în care au studiat. Cei care au visat să devină economiști, psihologi, profesori sau juriști se află acum în postura de vânzători, spre exemplu. Tinerii se plâng că diploma nu mai valorează mare lucru şi că majoritatea au reuşit să obţină doar un post plătit pentru studii medii. Iar astfel de situații sunt din ce în ce mai dese.
O mare parte dintre absolvenții de facultate nu reușesc să intre pe piața muncii pentru că firmele care au angajat personal pe posturi prevăzute pentru cei cu studii superioare au ales să angajeze pe cei cu experiență, care veneau tot din rândurile șomerilor. De asemenea, cei care fac recrutări susțin că persoanele cu studii superioare au pretenții salariale mult mai mari decât cei care nu au studii medii.
În luna iunie a acestui an erau înregistrați în evidențele AJOFM Alba 12.565 de șomeri, din care 55 sunt absolvenți ai promoției 2010, rata șomajului întregistrând valoarea de 6, 87%.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News