Connect with us
Publicitate

Eveniment

Alba, pe locul doi în TOPUL județelor după numărul de companii care au demarat activitatea de vaccinare anti-COVID

Publicat

Alba se află pe locul al doilea, după Brașov, în topul județelor după numărul de companii care au demarat activitatea de vaccinare. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a informat marţi, într-o conferinţă de presă, că, până în prezent, 432 de companii au demarat activitatea de vaccinare anti-COVID.

„Până în acest moment, şi-au demarat activitatea un număr de 432 de companii, de operatori economici, dintre care 53 din domeniul HoReCa. Toate aceste activităţi au fost desfăşurate cu un număr de 119 echipe, (…) astfel vaccinându-se 33.326 de persoane.

La fel ca şi săptămâna trecută, judeţul Braşov stă cel mai bine, cu un număr de 82 de companii, Alba, Hunedoara, Alba cu 56, Hunedoara 24, Galaţi 23, Sibiu 22. Persoane vaccinate, la fel, Braşov – 4.320, Alba – 3.663. În această săptămână încă 42 de operatori economici, care au peste 100 de angajaţi care doresc să se vaccineze, vor demara acţiunea, în 21 de judeţe şi în municipiul Bucureşti. Câteva exemple: Bosch, Terapia, DeLonghi, Uzina de Automobile Dacia, Transgaz, Azomureş, Radio România”, a precizat Baciu.

Potrivit acestuia, 43 de operatori economici din 16 judeţe au finalizat procesul de vaccinare pentru angajaţi şi familiile acestora, care au dorit să se imunizeze.

Andrei Baciu a menţionat că, până pe 23 mai inclusiv, s-au înregistrat 17.199 de doze de vaccin anti-COVID pierdute – 0,23% din totalul dozelor utilizate.

El a adăugat că România se situează pe locul 8 la nivel european şi pe locul 19 la nivel global privind numărul de vaccinări cu doză completă.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate