Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

ALBA: Sute de controale pe terase și în mijloacele de transport, pentru verificarea normelor anti-COVID

Publicat

În ultimele 48 de ore, au fost verificați 227 agenți economici și 223 de mijloace de transport, în cadrul acțiunii care vizează modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă. Controalele, organizate sub autoritatea prefectului, vor fi intensificate la sfârșitul acestei săptămâni.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, au continuat activitățile de verificare privind respectarea normelor legale impuse în contextul situației actuale.

Astfel, în ultimele 48 de ore au fost verificați 227 de agenți economici cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor de distanțarea socială, în zonele aglomerate de pe raza administrativ-teritorială a județului Alba.

De asemenea, au fost verificate 223 de mijloacele de transport, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța respectării regulilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

În urma controalelor au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, din care 6 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, potrivit Legii 55/2020 și 7 la Legea 61/1991 pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Acțiunile, organizate în sistem integrat, vor continua și la sfârșitul acestei săptămâni, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV2.

Sursă: IPJ Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax