Uncategorized
Bilanţ la 9 luni de activitate: IPJ Alba, pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte infracţiunile economico-financiare constatate
IPJ Alba se poziţionează pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte numărul cazurilor în care s-a început urmărirea penală în domeniul criminalităţii economico-financiare. Datele au fost prezentate în bilanţul de activitate al IPJ Alba, realizat pe primele 9 luni din acest an.
„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba se situează mult peste media pe ţară în domeniul constatării de infracţiuni economico-financiare. Au fost constatate 1.832 infracţiuni de natură economico-financiară (+18,6%), pentru care au fost sau sunt în curs de cercetare 1.079 persoane (+2%). Au fost soluţionate 1.369 dosare penale, din care 847 (62%) de ofiţerii de investigare a fraudelor de la reşedinţă“ se menţionează în bilanţ.
În această perioadă s-a început urmărirea penală pentru 357 de infracţiuni, iar alte 145 infracţiuni/100.000 locuitori au fost declinate altor instituţii. O creştere de 72% a fost constatată şi în ceea ce priveşte faptele de evaziune fiscală. Dacă în anul 2010, în aceeaşi perioadă, au fost constatate 303 astfel de infracţiuni, în primele 9 luni ale anului în curs IPJ Alba numără 521 de infracţiuni din domeniul evaziunii fiscale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News