Connect with us
Advertisement

Actualitate

Campania „Noi donăm, noi salvăm”, la Spitalul din Alba Iulia. Timp de cinci zile personalul medical va dona sânge

donare sange

Publicat

În săptămâna 19 – 23 noiembrie se va desfășura cea de-a doua ediție a campaniei ”Noi donăm, noi salvăm”, inițiată de Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia, în cadrul căreia personalul medical va dona sânge, pentru a ajuta Centrul de Transfuzie Sanguină, dar și pentru a mobiliza, prin puterea exemplului personal, oamenii să doneze.

Prima ediție a campaniei ”Noi donăm, noi salvăm” a avut loc în toamna anului trecut, când un număr mare de medici, asistenți și personal tehnic, economic și social-administrativ al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a donat sânge.

Cei care participă la înfăptuirea actului medical cunosc cel mai bine nevoia de sânge a unităților sanitare din județul Alba, iar prin acest demers încearcă să mobilizeze și alți oameni apți pentru donare.

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba Iulia se află pe Bulevardul Revoluției la nr 23-25 (Număr de telefon 0258 834 050)

Informații pentru donatorii de sânge

Sângele este cel mai prețios dar pe care cineva poate să-l ofere altei persoane. Este darul vieții. Donarea voluntară reprezintă un gest umanitar ce nu poate fi evaluat în bani, valoarea vieții oricăruia dintre noi fiind incomensurabilă.

La ora actuală, sângele nu poate fi înlocuit cu altceva din cauza structurii sale complexe și a numeroaselor funcții îndeplinite în organism. Iată de ce e bine, e necesar sa donăm sânge! Acesta nu poate fi cumpărat de la farmacie, trebuie să fie oferit de cineva.

Dintr-o pungă de sânge se pot obține trei produse sanguine, astfel că o persoana care donează poate ajuta trei bolnavi. Două din aceste produse sanguine si cele mai solicitate au perioada de valabilitate de 42 zile (globulele roșii) și de 5 zile (trombocitele). Astfel, Centrul de Transfuzie Sanguină nu poate stoca sânge pe o perioadă lungă de timp. De aici rezultă nevoia constantă de donatori de sânge.

Cu ocazia prezentării la donare se pot depista anumite boli, în urma consultației medicale și în urma testelor de sânge care se efectuează în predonare și în postdonare. Se fac următoarele analize: test pentru anemie (hemoglobina), glicemie, teste pentru: hepatita B, hepatita C, HIV/SIDA, sifilis, HTLV, ALT(pentru ficat), grupa de sânge, Rh.

Recomandări pentru donatori: Dimineața, înainte de donare, se servește un mic dejun ușor, fără grăsimi și se consumă lichide cum ar fi: ceai îndulcit, cafea, suc, lapte. Donatorul trebuie să vină odihnit. Nu se consumă alcool înainte de donare cu 48 ore. Nu se fumează înainte de donare și două ore după. Femeile nu au voie să doneze în perioada menstruală, când sunt însărcinate sau în perioada de lăuzie. Donatorul trebuie să vină la donare cu un act de identitate.

Drepturile celor care donează: se acorda o zi liberă, în ziua donării, conform legii, donatorul de sânge are dreptul să primească șapte tichete de masă (1 tichet = 9,57 lei), beneficiază de reducere de 50% la abonamentul pentru transportul comun pentru o perioada de o luna. De asemenea, va primi la cerere un buletin de analize cu rezultatele testelor efectuate.

Există și condiții: Donatorul de sânge trebuie sa fie o persoană sănătoasă și să nu facă tratament medicamentos. Să nu fi suferit de anumite boli, să nu fi avut intervenții chirurgicale sau stomatologice, tatuaje în ultimele 6 luni. Vârsta necesară 18-60 ani. Greutate: femei – minim 57 kg bărbați – minim 60 kg.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement