Bogdan Lazăr, candidatul ALDE pentru Primăria Alba Iulia a dat startul ”luptei” politice pentru fotoliul de primar. Într-o conferință de presă susținută vineri, 19 iunie, acesta și-a atacat contracandidații de la PNL și USR, pe Voicu Paul și Gabriel Pleșa.

Publicitate

Principalul adversar al acestuia se pare că este viceprimarul cu atribuții de primar, Voicu Paul care candidează din partea PNL.

Pe lângă că îl acuză pe acesta că i-a ”furat” un proiect - cel referitor la eliminarea taxelor și a impozitelor pentru antreprenorii grav afectați de coronavirus, Lazăr mai spune că Voicu va fi ajutat în mare parte în campanie de fostul primar, Mircea Hava.

”O să vină Mircea Hava și îl atârnă pe Paul Voicu peste tot și toate afișele vor fi cu Hava și cu Voicu” a declarat acesta.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Despre PSD, partidul care încă nu și-a desemnat încă candidatul, Lazăr spune că ”nu au făcut opoziție de ani de zile” în Alba Iulia și că nu este interesat de o alianță de ei.

Lazar spune despre candidatul USR, Gabriel Pleșa că acesta uită de perioada în care a fost coleg de partid cu Voicu Paul și că după alegeri cei doi vor fi aliați.

”Atât se ceartă, atât îi suflă în ceafă lui Paul Voicu, dar se pare că a uitat că a fost atâta timp cu ei și acum nu îi bine. O să avem mai târziu o surpriză și or să se ia în brațe, să se pupe și vai doamne ce bine îi împreună”, a declarat acesta.

Publicitate

Cât despre el, Lazăr se declara un candidat atipic și că vrea o schimbare ”la față” a administrației locale.