Actualitate
Colegiul Național Militar din Alba Iulia, singura instituție de profil din țară cu rată de promovare de 100% la Bacalaureat 2020
Toți cei 116 absolvenți ai Promoției 2020 a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat.
Colegiul militar albaiulian este singurul dintre toate colegiile naționale militare din țară care a obținut promovabilitate de sută la sută la examenul de Bacalaureat și singura instituție de învățământ liceal din județul Alba cu specializarea matematică – informatică la care toți absolvenții au fost declarați reușiți.
Elevii militari au dovedit încă o dată că performanța se obţine cu multă muncă, ambiţie şi perseverenţă, transmit reprezentanții colegiului.
Cea mai mare medie obținută în acest an la BAC este 10, absolventa Mălina Avrămuț reușind să obțină nota maximă la toate cele trei probe ale examenului: limba și literatura română, matematică și fizică.
Vezi Mălina, eleva de 10 de la Colegiul Național Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia
58 de absolvenți au obținut medii mai mari sau egale cu 9,00. De asemenea, s-au obținut 27 de note de 10 la disciplinele: fizică – 16, matematică – 8 și limba și literatura română – trei note de 10.
Media examenului de Bacalaureat la nivelul colegiului militar albaiulian este, după contestații, 8,91.
„Speranțele noastre în această promoție au fost îndreptățite și iată că s-au adeverit acum la final. Toți merită felicitări, profesorii, cadrele militare și în special absolvenții pentru seriozitatea și implicarea de care au dat dovadă atât în timpul celor patru ani de liceu cât și la examenul de Bacalaureat. Performanțele școlare deosebite obținute de către absolvenți ne aduc satisfacție nouă, celor care ne-am ocupat de educația lor. Le urăm absolvenților mult succes în academiile militare și în viață”, a precizat comandantul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, colonel Marcel Domșa.
Admiterea absolvenților Promoției 2020 a colegiilor naționale militare în instituțiile de învățământ superior militar, în anul universitar 2020 – 2021 va avea loc în data de 9 iulie 2020 și se va realiza prin repartiție, centralizat, prin grija Direcției generale de management a resurselor umane, în ordinea strict descrescătoare a mediilor generale obținute la examenul de Bacalaureat și în funcție de opțiunile exprimate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News