Eveniment
Comisarul şef Laurenţiu Crişan, numit la conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, pe o perioadă de 6 luni
Prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, începând de vineri, 18 mai, comisarul şef de poliţie Laurenţiu Crişan, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, a fost împuternicit să îndeplinească funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru o perioadă de 6 luni.
Decizia a fost prezentată vineri, în sala de festivităţi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, de chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din Misterul Administraţiei şi Internelor. La întâlnire a participat conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, şefii de servicii, şefii de poliţii municipale şi orăşeneşti, şefii de birouri şi coordonatorii de compartimente, personal din cadrul secţiilor de poliţie rurală, precum şi întreg personalul de la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba. Ioan Căbuleaa fost şef al IPJ Alba în perioada 24 martie 2011 – 15 mai 2012.
Laurenţiu Crişan a fost numit adjunct al şefului IPJ Alba, în 9 mai 2012. Anterior, acesta a ocupat funcţia de şef al Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, iar, în perioada februarie 2010 – decembrie 2011, a fost împuternicit adjunct al şefului inspectoratului, cu atribuţii pe linie de ordine publică.
În şedinţa de vineri, pe lângă anunţarea oficială a ocupării temporar a funcţiei de şef al IPJ Alba de către Laurenţiu Crişan, secretarul de stat Ioan Căbulea a dispus efectuarea imediată a unei analize la nivelul Inspectoratului cu privire la persoanele urmărite, precum şi luarea de măsuri eficiente pentru identificarea şi prinderea acestora. De asemenea, a subliniat importanţa misiunii pe care Ministerul Administraţiei şi Internelor o are pentru asigurarea corectei desfăşurări a alegerilor locale şi le-a cerut poliţiştilor din Alba fermitate şi corectitudine în aplicarea legii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News