Cu coronavirusul la psihiatru. Interviu cu medicul Daniel Burchiu de la Spitalul din Aiud despre tulburări în timpul maladiei

Care sunt riscurile pe care le înfruntăm la nivel psihic, în mod mai mult sau mai puțin conștient, care sunt efectele asupra populației și asupra medicilor și cum putem trece cu bine de această perioadă, sunt numai câteva dintre elementele unei discuții cu medicul psihiatru Daniel Burchiu. 

Reporter: De aproape o lună, românii sunt îndemnați să stea acasă și mulți dintre ei chiar o fac. Pentru unii e greu, pentru alții pare a fi mai ușor… Consideri că există efecte psihologice asupra populației, din acest punct de vedere? 

Daniel Burchiu: La începutul lunii ianuarie 2020, presa din întreaga lume începea să discute pe larg despre un nou virus de tip gripal, care infecta tot mai mulți oameni în China. Se raporta un număr din ce în ce mai mare de infecții pe măsură trecerii zilelor, asociate cu un număr în creștere al cazurilor de deces.

Dar, aceste evenimente aveau loc în China, la o distanță de aproximativ 7000 km de România, ceea ce ne permitea să avem o atitudine relaxată în raport cu ceea ce se întâmplă acolo. Iată-ne însă, la aproximativ 3 luni de atunci, aflându-ne în România, în stare de urgență.

S-au adoptat în ultima lună numeroase măsuri care vizează împiedicarea răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2 și care au schimbat complet stilul de viață al populației.

Trecem cu toții printr-o situație noua, o provocare absolută pentru capacitatea noastră de adaptare, atrăgând după sine multiple implicații psihologice din cauza impactului deosebit pe care îl are asupra nevoii de siguranță și securitate a omului.

R: Aș vrea să detaliem puțin aici. Este vorba strict despre starea de teamă față de virus?

D.B.: Ca să facem puțină teorie, pot să îți spun că nevoia de siguranță și securitate se afla pe cea de a doua treapta a piramidei lui Abraham Maslow care a emis în anii 1940 o teorie privind ierarhia nevoilor omului.

Indiferent că este vorba despre securitatea unui mediu care să garanteze moralitatea, sănătatea și să prevină îmbolnăvirea fizică sau psihică, despre siguranță care provine din situația financiară, materială și a locului de muncă, despre securitatea casei și a familiei, aceasta nevoie ghidează gândirea și comportamentul omului și influențează echilibrul individual.

Ori, societatea noastră se confrunta în prezent cu o situație care prezinta toate ingredientele necesare a atenta la siguranță omului, așa cum o percem mulți dintre noi.

Asigurarea unui mediu social care să promoveze moralitatea era oricum un demers slab promovat anterior apariției situației actuale, ceea ce nu face altceva decât să adâncească aceasta stare de fapt.

Posibilul efect letal al infecției cu SARS CoV-2 ne face să ne gândim la perspectiva pierderii propriei vieți și la pierderea celor dragi – părinți, bunici, alte rude apropiate, prieteni. Asta generează un sentiment intens de frică.

R: Pare evident pentru cineva care nu este specialist că și distanțarea socială contribuie la acest sentiment de frică. Sunt apoi și efectele secundare, care țin de economie… Cum ne afectează?

D.B.: Distanțarea socială are consecințe majore asupra economiei la nivel mondial, ceea ce impactează în mod direct siguranță financiară, materiala, a locului de muncă și în multe cazuri a propriei locuințe. Ne întoarcem la ce vorbeam anterior.

În plus, distanțarea sociala a schimbat în mod radical rutina oamenilor: pierderea locului de munca sau suspendarea lui temporară cu implicații directe asupra sentimentului de utilitate sau a validării stimei de sine prin rolul nostru profesional.

Mai vorbim și despre pierderea interacțiunii cu oamenii dragi, având rol în activarea anxietății de separare.  Pe lângă asta, contabilzăm și împiedicarea accesului la anumite activități recreative sau hobby-uri ceea ce accentuaează sentimentul de tensiune interioară.

Pentru unele persoane, distanțarea socială echivalează cu izolarea, ceea ce face că impactul psihologic să fie accentuat.

Ca urmare, emoțiile negative își fac ușor loc în simțirea omului: anxietate, frica, furie, panica, neîncredere, tristețe, pesimism, apatie.

Fiecare individ poate să resimță sentimentul de pericol, de lipsa de speranță, de neajutorare, sentimentul lipsei controlului, precum și un sentiment de confuzie cu rădăcini în lupta interna intre nevoia de autoprotectie, generata de instictul de supraviețuire, și nevoia de ai ajuta pe alții, generata de principiul unității sociale.

Frustrarea este omniprezentă, cultivată de schimbarea radicală, impusă, a întregii vieți: limitările aduse de situația actuală, deturnarea tuturor planurilor întocmite (concedii, evenimente culturale sau de divertisment, investiții, ratarea altor oportunități care se întrezăreau).

R: Ce rol pot avea autoritățile în această situație, mai bine zis modul în care comunică ele?

D.B.: Există factori care pot accentua sau atenua intensitatea acestor simțiri și da, autoritățile pot contribui. Diverse autorități ale statului pot, printr-o informare eficientă, contura percepția personală a indivizilor de autocontrol asupra situației: informări asupra faptului că unitățile medicale sunt pregătite d.p.d.v. a stocurilor de materiale și medicamente necesare pentru a face față situației precum și asupra existenței resursei umane suficiente (personal medical).

Este important să informeze și revin la ideea nevoilor de informare în privința elementelor care provoacă neliniștea colectivă și pot da exemple: asupra stocurilor suficiente de hrană; informări asupra măsurilor concrete care vizează protecția economiei și care pot să ofere încrederea oamenilor într-un pronostic optimist pentru situația economică și socială post pandemie.

R: Contează și de unde pleci în aceast episod de posibilă depresie națională?

D.B.: N-am spus eu episod de depresie națională. Ce pot să îți spun e că, în opinia mea, contează mult atmosfera generală din societate anterior nașterii situației actuale de criză: gradul de încredere în instituțiile statului, gradul de satisfacție socială a populației, nivelul economic al populației.

Lipsa unei informări eficiente sporește senzația de incertitudine, de confuzie, încurajează promovarea de informații false și în final apariția unei panici sociale generatoare de comportamente haotice cum ar fi obsesia de a cumpăra. Ați observat că s-au cumpărat cam aceleași câteva produse   în toată țara… făină, drojdie, fasole… Sunt cumpărături de linștire a unor spaime.

R: Mai e și teama de o eventuală expunere accidentală și apoi transmiterea bolii celor apropiați. 

D.B.: Da. Un alt element care condiționează intensitatea trăirilor emoționale este modul în care fiecare persoană este expusă riscului infecției cu SARS CoV-2.

Expunerea directă vizează în principal personalul medical care se regăsește în mijlocul evenimentelor, în mod special personalul din unitățile sanitare care tratează cazuri de COVID-19, personalul care participă la liniile de garda și personalul serviciilor de urgență și presupune risc crescut de îmbolnăvire, calitatea de martor la suferința sau decesul pacienților, stressul generat de faptul că poți transmite infecția altor pacienți, colegilor sau persoanelor dragi din anturajul personal.

Putem adăuga aici impactul psihologic al relocării cadrelor medicale în alte instituții de profil decât cele în care lucrează în mod uzual.

Toate acestea accentuează emoțiile negative enumerate mai sus. Și persoanele expuse indirect pot dezvolta o suferință psihologică marcată, din cauza expunerii prelungite la mesajele media cu impact emoțional cum ar fi punctarea zilnică a numărului de decese, veștile îmbolnăvirea personalului medical sau încadrarea, ca vârstă, într-o grupă aflată la risc – persoane vârstnice sau bolnave – sau într-o grupă vulnerabilă că urmare a pierderii suportului familial (copiii, vârstnicii) și nu în cele din urma situării în grupa persoanelor cu afecțiuni psihice sau somatice preexistente care se consideră vulnerabile fie din cauza fondului psihoemoțional instabil, fie a condiției somatice precare.

Alte elemente se referă la construcția psihologică individuală: încrederea în capacitatea personala de a face față situațiilor limita, în capacitatea de adaptare la situații care intervin brusc în viață noastră.

Acele persoane care au un nivel adecvat de autocunoaștere, care își conștientizează resursele personale și care au în portofoliul personal reușite în astfel de situații pot să dezvolte mai ușor comportamente care să le permită să modifice o parte din factorii generatori de stress din mediul înconjurător și să gestioneze emoțiile negative în sensul unui impact minim al acestora asupra stării generale.

Foarte importantă este susținerea sociofamilială de care se bucură fiecare individ – familie, prieteni, colegi, vecini sau instituții de suport social – și care influențează la rândul ei major trăirile emoționale ale persoanei în cauza.

R: Există posibilități de a ne proteja? Cum o facem?

D.B.: În fața acestei perspective de expunere la traume psihologice generate de emoțiile cu caracter negativ este foarte important să putem identifica modalități personalizate de a ne proteja.

Concret, voi enumera câteva soluții.

Încurajez preluarea informațiilor despre infecția cu SARS CoV-2 doar din surse oficiale. În perioada actuala circula multe dezinformări cu privire la toate aspectele infecției. Aceste dezinformări sunt promovate în special pe rețelele de socializare, populația ar trebui să acceseze mai frecvent informații oficiale.

Dezinformările pot alimenta fricile imaginare, raportate la aspecte care nu pot exista în mod real: de exemplu, toți vârstnicii mor din cauza infecției, sau economia mondiala vă înregistră o criza fară precedent, toți ne vom pierde economiile și locul de muncă; sau, virusul nu există, este vorba de fapt de un gaz toxic, cu potențial letal și multe altele.

Gradul de anxietate generalizată poate crește exponențial.

Este de dorit o expunere limitată la mass-media, mai ales la acelea care oferă informații cu impact emoțional puternic.

Este absolut important să ne informăm adecvat asupra situației actuale, din surse oficiale, dar nu e bine să dezvoltam o obsesie pentru a urmări continuu știri, pentru a sta lipiți de ecranele TV sau de telefoane, pentru discuții centrate majoritar pe tema infecției cu SARS CoV-2 și urmările ei în societate.

De asemenea, este important să păsrăm o legătură strânsă cu membrii familiei și prietenii apropiați, de care e posibil să fim separați. Asta are un rol de scădere în intensitate a anxietății de separare și îngrijorărilor legate de starea lor de sănătate.

Sunt posibile apeluri video, la care pot participa două sau mai multe persoane, astfel încât să ne putem vedea unii pe alții, ceea ce diminuează senzația de depărtare.

Trebuie să evităm să ne implicam în discuții prea lungi deoarece există riscul că în final să ajungem să discutam tot despre SARS CoV-2 și în acest fel să sporim tensiunea psihică.

O situație particulară este și cea în care, datorită măsurilor de distanțare socială, ajungem să petrecem mult mai mult timp cu familia decât în mod normal ceea ce ne dă ocazia să validăm în familie anumite comportamente care până acum le manifestam în cadru extrafamilial.

R: Când petrecem mai mult cu familia, apar și mai multe conflicte. Sau este doar o impresie?

D.B.: Așa este, concurăm pentru un timp mai îndelungat pe aceleași resurse limitate existente în locuință, cum sunt spațiul existent, limitat, numărul de televizoare sau anumite încăperi preferate din locuință. Toate acestea creează nemulțumiri, frustrări, sentimente de furie sau revoltă, alimentate suplimentar și de nevoia compensatorie de a crea reguli stricte, care se naște din sentimentul neplăcut al lipsei de control, detaliat mai sus.

De aceea, este important să acționăm cu calm, să evităm în aceasta perioadă instituirea de reguli noi în familie, care validează nevoia interioară de a fi în control, să găsim împreună activități plăcute, jocuri de familie, activități de grădinărit, activități fizice compatibile cu spațiul și dotările locuinței, călătorii virtuale cu ajutorul softurilor care permit acest lucru, învățarea unor activități noi, dans, citit, gătit, etc.

Avem în sfârșit timp să ne ocupam și să punem în valoare acele dorințe ale noastre pentru care nu ne-am alocat niciodată suficiente resurse.

În felul acesta evitam acumularea de tensiune psihica și degenerarea ei sub forma unor reproșuri, acuzații sau certuri intre membri familiei.

Revenind la ce putem face pentru a ne proteja… pentru că de acolo am plecat… Aș mai vorbi despre stabilirea unui orar zilnic, programarea activităților, o organizare atenta a timpului între momentul trezirii de dimineața și cel al retragerii seara, în dormitor, ne ajuta să trecem mai ușor de la rutina zilnică pe care o aveam înainte la un nou stil de viață.

Cele mai mari provocări sunt evitarea plictiselii și a momentelor care încurajează apariția sentimentelor de îngrijorare legate de perspectivele neclare în ceea ce privește durata situației actuale și ceea ce ne așteaptă după.

În acest sens trebuie să respectam programul stabilit și să rezistăm impulsiunii de a amână activitățile pe considerentul că timpul este suficient.

R: Nu știu dacă ne plictisim mai puțin, dar sigur mâncăm mai mult… 

D.B.: Corect, este un aspect important acesta, al alimentației. Deoarece petrecem mult timp în casa iar mobilitatea noastră este în mod cert afectată, alimentația este vital să corespundă acestei situații atât calitativ cât și cantitativ.

Cu alte cuvinte trebuie să ne alimentăm corect, să ținem greutatea sub control, cu atât mai mult cu cât este cunoscut faptul că în condiții de stress unii oameni se alimentează compulsiv, efectul final fiind creșterea în greutate și predispoziția la a dezvolta afecțiunile conexe obezității.

R: Bun, ai explicat teoretic faptul că nu e bine să ne gândim obsesiv la efectele acestui virus. Dar, emoțiile ne copleșesc uneori, gândul sare la acest subiect. 

D.B.: Este nevoie să ne acceptăm emoțiile așa cum le resimțim, pentru a le putea înțelege originea și urmările pe care le au asupra comportamentului nostru.

Ar fi foarte bine, poate mai mult că oricând, să putem vorbi cu cei dragi despre ceea ce simțim și să fim înțelegători cu noi înșine: e normal să simțim o anumită doza de neliniște, iritabilitate, furie, tristețe, revoltă, panică, randament profesional diminuat, pe fondul dificultăților de concentrare și a distragerii atenției de către situația actuala, în desfășurare.

E ceva absolut normal pentru că trecem printr-o situație nouă, fără precedent, iar a discuta despre ceea ce simțim face parte din procesul de adaptare la situație, ne ajută să ne gestionam emoțiile și să eliberam din presiunea psihică pe care o resimțim, astfel încât să putem hotărî asupra acțiunilor noastre și să nu acceptam că ele să se întâmple sub imperiul impulsivității.

R: Medicii suprasolicitați în aceste cazuri, pot resimți și ei efecte psihologice?

D.B.: Personalul medical, nu doar medicii, reprezintă categoria socială cea mai expusă factorilor psihotraumatizanți. Păstrând proporțiile, dacă am fi într-o situație de război, categoria aparte ar fi reprezentată de soldați.

Personalul medical are o expunere directă riscului de infecție cu virusul SARS CoV-2. Pentru noi, nu se pune problema dacă, ci când vom dobândi infecția. În consecință, personalul medical conștientizează atât riscul major al propriei îmbolnăviri cât și riscul crescut al contaminării membrilor familiei.

În acest context o parte a colegilor aleg în această perioada să locuiască separat de familie, ceea ce îi predispune să fie mai susceptibili factorilor psihotraumatizanți.

Suplimentar medicii resimt presiunea posibilității de a contamina alți colegi dar și pacienții, aflându-se astfel în situația de a nu putea respecta întâiul principiu al medicinii: primum non nocere.

La nivel psihologic posibilitatea reală a dobândirii infecției echivalează cu activarea în prim plan a percepției morții.

În mod normal, trăim fară că ideea morții să se reflecte sub forma unei solicitări emoționale, să ia forma stressului psihic. Cu toate că personalul medical are la dispoziție informații oficiale despre circumstanțele în care infecția devine letală precum și informații despre cum poate să evite infectarea, elemente care ar trebui să permită controlul rațional al situației, realitatea este că pericolul real al contaminării poate activa reflexe emoționale care nu pot fi scurtcircuitate de elementele rațiunii și care fac că pericolul morții (noastre/a celor dragi nou) să fie o prezență continuă în fundalul emoțional al multora dintre noi.

Aceasta realitate este alimentată uneori de lipsa dotărilor necesare și de lipsa suportului adecvat al societății civile și al instituțiilor statului, ceea ce crește în intensitate presiunea sub care o parte din corpul medical își desfășoară activitatea.

R: Înmulțirea numărului de cazuri și eventuala creștere a numărului deceselor, poate avea un efect psihologic suplimentar asupra personalului medical? 

D.B.: Expunerea personalului medical la decese multiple și la suferință pacienților înainte de deces, da, cu siguranță. De reținut că meseria de medic te expune în mod uzual decesului și suferinței pacienților din diverse cauze, dar asta nu înseamnă că personalul medical dobândește toleranță crescută la moarte sau suferință, nu înseamnă că decesul unui pacient nu lasă traume psihologice.

Cu atât mai mult, numărul mare de decese predispune corpul medical la psihotraume însemnate. Nu în ultimul rand, posibilitatea detașării în altă unitate medicală, cât și posibilitatea de a te afla într-o situație în care să fii nevoit să lucrezi în afara competențelor propriei specialități, pe fondul unui număr insuficient de specialiști, reprezintă factori predispozanți suplimentari la psihotraume.

Persistența pentru un interval de timp mai lung a acestor circumstanțe poate conduce la conturarea unor afecțiuni psihiatrice cum ar fi tulburarea depresivă, tulburări de anxietate, abuz de substanțe psihoactive, tulburarea acută de stres sau tulburarea de stres posttraumatic, suicidul.

Toate premisele enumerate mai sus fac că riscul instabilității psihoemoționale la personalul medical să fie mult crescut, superior altor categorii profesionale ale societății, iar incidenta tulburărilor psihice la aceasta categorie profesională să fie mai mare decât în populația generală.

De aceea, în situația actuala prin care trece societatea noastră, corpul medical trebuie să fie protejat suplimentar, trebuie încurajat și susținut de către întreagă societate, prin toate formele ei de exprimare. Astfel, eficiența actului medical vă fi maximă.

R: Putem spune că tulburările psihice devin mai frecvente în această perioadă? 

D.B.: Vorbim despre un mediu ”propice” apariției și dezvoltării factorilor psihotraumatizanti, tulburările psihiatrice se simt în largul lor, iar incidența acestora este mai mare atât pe perioada persistenței situației actuale cât și probabil după încetarea ei.

Răspunsul normal al unei persoane la situația actuală presupune sentimentele de frică, panică, anxietate, tristețe, inutilitate, iritabilitate, irascibilitate, pesimism, lipsa speranței, vinovăție, sentimentul de a fi copleșit, de a nu face fata situației, astenia, fatigabilitatea, somatizări, lipsa capacității de a găsi placerea în activități, de a te putea bucura, insomniile, dificultățile de concentrare și atenție, deficitul memoriei….

Principalele criterii care deosebesc răspunsul normal de existența unei afecțiuni psihiatrice, sunt reprezentate de durata persistenței acestor senzații neplăcute și de gradul deficitului funcțional pe care ele îl aduc în compartimentul profesional, social sau familial al respectivei persoane.

Probabil, principalele tulburări psihice care se vor evidenția în populația generală vor fi reprezentate de tulburarea depresivă, tulburările anxioase, tulburările legate de consumul de substanțe psiho-active, tulburarea de adaptare,  tulburarea acută de stres și de tulburarea de stres post-traumatică.

Este foarte serios ce îți spun. Voi detalia puțin.

Tulburarea acută de stres poate apare la persoanele care se expun unei situații care le pune în pericol viață sau integritatea corporală: fie trăiesc în direct astfel de situații, fie asista că martori la astfel de evenimente prin care trec alte persoane, fie afla că astfel de evenimente au afectat o persoana semnificativa din punct de vedere afectiv.

Dacă ne întoarcem la teorie, e important de amintit că simptomatologia acestei afecțiuni este resimțită pe o perioada de cel puțin 3 zile, până la o lună, și constă în: amintiri neplăcute ale eveniventului traumatic; visuri repetate, cu conținut neplăcut, asociat evenimentului; incapacitatea persistentă de a resimți bucurie, satisfacție sau sentimente de iubire; eforturi de evitare a amintirilor, gândurilor și a emoțiilor negative corelate cu evenimentul precum și a tuturor factorilor externi care reamintesc de acesta; o percepție alterata a realității din mediul înconjurător sau a propriei persoane; tulburări ale somnului; iritabilitate; deficit cognitiv.

Tulburarea de stress post-traumatic afectează persoane care se expun acelorași tipuri de situații enumerate la mai sus, tabloul simptomatologic este relativ asemănător dar durează mai mult de o lună.

Starea psihică este dominată de convingeri specifice  „sunt un om rău”, „nu pot avea încredere în nimeni”, „lumea este în totalitate periculoasă”, idei dominante de vinovăție, emoții negative, frica, furie, rușine, incapacitatea de a simți emoțiile pozitive.

Tulburarea de adaptare constă în dezvoltarea unor simptome emoționale sau comportamentale, care apar că o reacție la unul sau mai mulți factori de stres identificabili, și care survin în decurs de maxim 3 luni de la apariția stresorilor.

Tulburarea de adaptare poate evolua cu dispoziție depresivă: predomină tristețea, plânsul, pesimismul, cu anxietate: predomină iritabilitatea, sentimentele de îngrijorare, anxietatea de separare, cu dispoziție mixtă anxioasă și depresivă. Vorbim despre o combinație a subtipurilor despre care am vorbit.

Tulburările de anxietate au în comun frica excesivă, anxietatea și perturbările asociate ale comportamentului. Tulburarea anxioasă de separare este definită de cel puțin 3 din următoarele elemente, care persistă cel puțin 4 săptămâni la copii și 6 luni la adulți: disconfort excesiv, repetat, la despărțirea de casă sau persoanele importante, sau la anticiparea despărțirii; preocupare persistentă și excesiva privind pierderea sau îmbolnăvirea persoanelor importante sau privind producerea unui eveniment care să duca la separarea de acestea, coșmaruri repetate având că tema centrala separarea; diverse acuze somatice.

Tulburarea de panică este diagnosticată atunci când o persoană experimentează atacuri de panică repetate. Un atac de panică survine de obicei brusc, fie pe un fond de calm care nu prevestește nimic, fie pe un fond preexistent de anxietate, de anticipare a atacului de panică.

Elementul central este reprezentat de o frică intensă sau un discomfort major care debutează acut și creste treptat în intensitate, atingând punctul culminant în decurs de aproximativ 15 minute, ulterior senzațiile neplăcute scăzând în intensitate fie până la dispariția completă, fie păstrându-se un fond de anxietate minim, pe o perioada mai îndelungată.

Asociat discomfortului central se regăsesc minim 4 din următoarele simptome: palpitații, tahicardie, transpirații, tremor, senzație de sufocare, de lipsa de aer, durere sau discomfort în zona inimii, amețeală, greață sau discomfort abdominal, furnicături sau amorțeli, frica de a pierde controlul sau de a înnebuni, frica de moarte.

În urma unui atac de panică pacientul dezvoltă o îngrijorare persistenta vizând apariția altor asemenea manifestări precum și comportamente de evitare a factorilor de mediu despre care crede că pot declanșă stările de panică.

R: S-a vorbit în acest context și despre agorafobie, cred. Mi-a rămas asta în minte pentru că mi se pare oarecum relevant pentru situația actuală. Stăm în casă dar putem dezvolta agorafobie?

D.B.: Agorafobia definește senzațiile de frică sau anxietate care apar în cel puțin 2 din următoarele 5 situații: utilizarea transportului în comun; prezenta în spații deschise sau închise; ieșirea singur în afara casei; expunerea la locații aglomerate.

Pacientul, ca să îi spun așa, evită aceste circumstanțe deoarece se gândește că îi vă fi dificil să primească ajutor în cazul în care dezvolta simptome de panică precum și pentru a nu se regăsi într-o situație jenantă, penibilă. Deseori, manifestările agorafobice sunt minime sau nu apar dacă pacientul este însoțit.

Simptomatologia trebuie să dureze minim 6 luni și atrage după sine un deficit funcțional major.

Dar mai sunt dușmani ascunși, pe care această perioadă îi poate scoate la iveală: tulburarea de anxietate generalizată se manifestă prin anxietate și îngrijorare excesive, abuzul de alcool, tutun sau de droguri.

R: Pot apărea și alte tulburări ca urmare a consumului de alcool și alte substanțe? 

D.B.: Da. Sunt tulburări care au la baza consumul abuziv al acestor substanțe. Vorbim în principal de alcool tutun și droguri ușoare, apreciate initial de majoritatea consumatorilor pentru starea de bine pe care o induc. Fenomenul de toleranță se instalează însă treptat și constă în apariția stîrii subiective de bine la o doză tot mai mare de substanță.

Cu timpul majoritatea consumatorilor pierd controlul asupra cantității de substanță consumată… știți continuarea…

R: O concluzie?

D.B.: Concluzie? Ca să încheiem într-o notă mai optimistă, cred că e mai bine să cunoaștem toate acest lucruri și să încercăm să le contracarăm. Repet: este bine să ne uităm mai puțin televizor, să avem mai multe activități cu familia, să citim și să ne uităm la filme și să nu uităm de cei dragi, pe care să îi sunăm zilnic.