Connect with us
Advertisement

Administrație

Cugirenii vor avea staţie de epurare a apei de 4 milioane de euro. Apa CTTA Alba a semnat contractul

Publicat

Apa CTTA Alba Iulia a semnat, miercuri, un alt contract cuprins în marele proiect de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Alba. De această dată, este vorba despre reabilitarea staţiei de epurare a apei Cugir, un proiect a cărui valoare este estimată la peste 4.000.000 de euro.

Contractul semnat miercuri vizează „Staţia de epurare a apelor uzate Cugir (30.000 locuitori echivalenţi)”, cu valoarea de 19.411.730,52 lei fără TVA şi a fost atribuit Asocierii SC „Wabag Water Services „SRL – SC „Vectra Service” SRL. Termenul de finalizare a lucrărilor la staţia de epurare Cugir este luna mai 2014.

Lucrarea este inclusă în proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Alba”, cu o valoare totală de 102.000.046 euro. Acesta cuprinde un contract de furnizare vehicule operaţionale, trei contracte de servicii şi unsprezece contracte de lucrări. Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu. Contribuţia nerambursabilă a UE este de 80.015.446 euro (78,41%), cea nerambursabilă a Guvernului României este de 12.237.657 euro (11,99%), contribuţia autorităţilor locale este de 1.882.716 euro (1,85%), iar a beneficiarului „Apa CTTA” SA Alba, de 7.910.181 euro (7,75%)

Până în 2 mai 2012, au fost semnate opt contracte (unul de furnizare, două de servicii şi cinci de lucrări) în valoare totală de 167.081.345,37 lei fără TVA. Printre acestea se află lucrarea pentru staţia de epurare de la Alba lulia, de 34.377.890 lei, staţia de epurare de la Blaj, de 21.467.396,90 lei şi staţia de epurare de la Cugir, de 19.411.730,52 lei.

La Cugir mai urmează să se desfăşoare şi lucrarea de extindere şi reabilitare a reţelelor de canalizare, cu o valoare estimată de 3.300.000 euro. Documentaţia de atribuire a fost publicată în SEAP în data de 3 aprilie 2012, iar deschiderea ofertelor va avea loc în data de 14 iunie 2012. Contractul prevede extindere reţele de canalizare pe 12.600 ml, cu o populaţie beneficiară de 2550 locuitori, reabilitare reţele de canalizare pe 1.763 ml. De asemenea, reabilitarea staţiei de tratare a apei Cugir are o valoare estimată de 1.000.000 euro, pentru care documentaţia de atribuire a fost publicată în SEAP în data de 1 martie 2012, iar deschiderea ofertelor va avea loc în data de 7 mai 2012.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement