Eveniment
Doi bărbați din Alba, urmăriți internațional pentru furt de utilaje agricole din Franța, reținuți de polițiști
Doi bărbați pe numele cărora autorităţile franceze au emis mandate europene de arestare, fiind condamnați pentru furturi de utilaje agricole pe teritoriul statului francez, au fost depistați de poliţiştii de investigații criminale din Alba.
La data de 16 mai 2019, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba i-au depistat şi reţinut pe doi bărbați, de 42 și 47 de ani, primul din Alba Iulia, iar al doilea din Ighiu, care erau urmăriți internaţional.
Potrivit IPJ Alba, pe numele acestora, autorităţile judiciare franceze au emis mandate europene de arestare, fiind condamnați la doi, respectiv patru ani de închisoare, pentru furturi de utilaje agricole, fapte săvârșite, pe teritoriul Franței, în anul 2014.
Pentru depistarea celor în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Bărbații au fost prezentați autorităţilor competente, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News