Connect with us
Advertisement

Eveniment

DSP a interzis activitatea într-un dispensar din comuna Câlnic, din cauza condițiilor de acolo. Controale și în alte comune

Publicat

Dispensarul din satul Deal, aparținând de comuna Câlnic funcționa ilegal, fără autorizație sanitară, a declarat pentru Alba24, directorul DSP Alba, Alexandru Sinea. 

Instituția a decis joi dimineață interzicerea oricărei activități acolo, după un control la fața locului. Interdicția va fi în vigoare până la remedierea problemelor și autorizarea dispensarului. 

dispensar

Clădirea este în grija Primăriei Câlnic, care a lăsat-o să se degradeze și să funcționeze în asemenea condiții. Nici vorbă de sterilizare, căldură sau condiții cât de cât civilizate pentru pacienți. 

Alexandru Sinea a declarat că și în alte comune ale județului există cazuri similare și că a dispus controale pentru a vedea starea acestor dispensare. 

Dincolo de măsura luată de DSP, autoritățile locale au datoria să repare și întrețină aceste dispensare. 

Primăria din Câlnic a reabilitat în ultimii ani o școală pe care a cumpărat-o de la biserică, a realizat un studiu pentru stabilizarea căminului cultural afectat de alunecări de teren și a anunțat reabilitarea drumului dintre Câlnic și Deal. Cel puțin asta PNL Alba într-un articol mai vechi, destinat investițiilor din comună. Nimic însă despre dispensar. 

Fotografiile cu felul în care arată dispensarul din Câlnic au fost postate pe Facebook. 

UPDATE: Precizările DSP Alba

Ca urmare a articolului apărut în publicația dumneavoastră, referitor la starea igienico-sanitară necorespunzătoare a unui punct secundar de lucru al unui Cabinet Medic de Familie din localitatea Deal comuna Câlnic, județul Alba, aducem la cunoștința medicilor de familie că în conformitate cu prevederile Ord. M.S. 1030/2009 cu completările și modificările ulterioare și Ord. M.S. 153/2003 cu completările și modificările ulterioare, un punct secundar de lucru al unui cabinet medical poate funcționa doar în baza Avizului eliberat de Colegiul Medicilor, a Certificatului de înregistrare și a Autorizației Sanitare de Funcționare emise de Direcția de Sănătate Publică Alba.

Pentru obținerea Autorizației Sanitare de Funcționare trebuie îndeplinite și respectate și prevederile Ord. M.S. 1338/2007.

Conform prevederilor H.G. 857/2011 cu completările și modificările ulterioare, art. 3, al.1, lit. a, funcționarea fără Autorizație Sanitară de Funcționare a obiectivelor supuse procedurii de autorizare sanitară conform reglementărilor legale în vigoare se sancționează cu amendă contravențională persoană fizică de la 5.000 la 10.000 lei și persoană juridică de la 20.000 la 40.000 lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Jidanul

    joi, 06.02.2020 at 09:57

    La Calnic parca e primar d-l OANCEA si acesta se vede cum trece prin Deal unde asa zisul dispensar medical sta bine la balarii in curte,,,,Cine e doctorul nepasator la balarii si acasa oare are tot asa….?Pentru netaierea balariilor din curtea dispensarului merita sanctionata doctorita nu femeia de serviciu care poate nu exista…..!D-le Sinea da pe ei ca parca-s curtile romilor de la Cetatea de BALTA…!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement