Elevii de clasa a II-a au susținut marți, 9 mai, prima testare la Evaluarea Națională. Este vorba despre proba de Limba română - scris.

Din Alba, au participat la testare 2.507 elevi (93%) dintre cei 2.695 înscriși în clasa a II-a, potrivit datelor Inspectoratului Școlar Alba.

Publicitate

Evaluările se suțin în sălile de clase în care își desfășoară elevii activitatea în mod obișnuit. Testele de evaluare națională la clasa a II-a durează 30 de minute fiecare.

Elevii sunt asistați de către administratorul de test (învățătorul clasei) împreună cu un cadru didactic care nu predă la clasa respectivă.

Rezultatele testelor nu se fac publice, nu se notează cu calificative, nu se trec în catalog.

Ministerul Educației a publicat, marți după-amiaza, subiectele de la prima testare.

Publicitate

Subiecte Evaluare națională clasa a II-a 2023

Testările continuă miercuri, 10 mai, cu Limba română/maternă citit și joi, 11 mai, cu proba de matematică.

Calendar Evaluare națională clasa a II-a

  • Limba română scris — marți, 9 mai 2023
  • Limba maternă scris — marți, 9 mai 2023
  • Limba română citit — miercuri, 10 mai 2023
  • Limba maternă citit — miercuri, 10 mai 2023
  • Matematică — joi, 11 mai 2023
  • Limba română pentru minoritățile naționale, scris-citit — vineri, 12 mai 2023

Clasele pregătitoare, I și a II-a fac parte din ciclul achizițiilor fundamentale, adică perioada de timp în care elevii pun bazele învățării (citit, scris, socotit, rezolvare de probleme).

Publicitate

Evaluarea națională la clasa a II-a se susține în trei etape distincte:

  • test de Limba română scris, care evaluează competența de producere a mesajelor scrise- elevii rezolvă itemi legați de scrierea funcțională (redactarea unui bilet, de regulă, care să respecte componentele specifice și contextul dat de cerință) și de scrierea creativă (redactarea unui scurt text pe baza unor întrebări, cu număr dat de rânduri și cu temă precizată);
  • test de Limba română citit, care evaluează competența de receptare a mesajelor citite- se dă un text și, pe baza citirii și înțelegerii acestuia, elevii răspund mai multor cerințe (sunt itemi de tip structurat, în sensul că toate răspunsurile/rezolvările se regăsesc în textul citit).
Publicitate

La acest test nu se iau în considerare greșelile de ortografie și de punctuație, pentru că se urmărește doar dacă elevul înțelege mesajul textului și poate să se orienteze în textul citit.

  • test de Matematică, care evaluează competențele matematice conform programei.

Modele de subiecte pentru Evaluare Națională clasa a II-a publicate de Ministerul Educației - Matematică