Connect with us
Advertisement

Eveniment

Explozie de cazuri COVID-19 în ALBA: 40 de infectări confirmate, în ultimele 24 de ore. Situația îmbolnăvirilor din județ

Publicat

Număr record de cazuri COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore, în județul Alba. Potrivit datelor transmise sâmbătă de Direcția de Sănătate Publică Alba, sunt 40 de infectări noi.

Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 562, de la începutul pandemiei, în județ.

UPDATE, ora 15.10:”Mai mult de jumătate din cazurile nou apărute (40) au solicitat transferul la unități sanitare. La nivelul județului mai sunt minimum 40 de locuri în spitale, fără cele 52 de la secția infectioase a SJU. La nevoie, acest număr de locuri disponibile poate fi suplimentat prin reorganizarea la nivelul județului. Situația este în dinamică și vom lua decizii astfel încât să permitem accesul la unitățile sanitare atât al pacienților Covid cât și al pacientilor non-Covid, respectând circuitele epidemiologice”, a transmis directorul DSP Alba, Alexandru Sinea.

Vezi ALBA: LISTA LOCALITĂȚILOR din care provin cele 40 de cazuri de coronavirus descoperite în ultimele 24 de ore în județ

Este vorba despre cazuri noi raportate în mai multe localități din județul Alba. Majoritatea pacienților sunt asimptomatici sau cu forme ușoare ale bolii.

Potrivit DSP Alba, sunt 442 persoane vindicate și 28 decese. Vineri, în Alba au fost prelucrate 522 de teste la DSP. Numărul total de teste efectuate în județ a ajuns la 34.181. Niciunul dintre testele efectuate nu a fost la cerere, adică solicitat de persoane care vor să plece în concediu.

”Peste 40 de angajați ai DSP și peste 50 din alte institutii sunt angrenați în anchete epidemiologice, izolarea pozitivilor și contactilor, precum și transportul acestora către unități sanitare. În ultimele 18 ore a fost o mobilizare fără precedent la nivelul județului, fie că vorbim de DSP, CJCCI sau spitale”, a transmis DSP.

UPDATE: Precizări DSP Alba: ”Majoritatea cazurilor nou apărute provin de la 2 operatori economici din județ. Acestea sunt dispersate pe raza a 12 UAT-uri, fără a fi concentrate într-o singură localitate. Cazurile au fost depistate ca urmare a solicitărilor agenților economici de a-și testa personalul.

În ambele cazuri, ca urmare a colaborării permanente între operatorii economici și specialiștii DSP, a fost testat întreg personalul din cadrul unităților afectate.

S-a preferat testarea masivă și identificarea pozitivilor, pentru a elimina de la început riscurile unor viitoare contaminări.

Din verificările efectuate a reieșit să ambii operatori economici au proceduri stricte și clare de dezinfecție și triaj epidemiologic și au respectat legislația ce revine angajatorilor. Specialiștii DSP consideră că infectarea între angajații unităților a avut ca și cauză principală procentul de asimptomatici, aproximativ 90%.

Atât DSP Alba, cât și operatorii economici, au optat pentru o testare masivă și în forță, identificarea pozitivilor și izolarea acestora, precum și a contacților, pentru a proteja deopotrivă persoanele pozitive, cât și pentru a evita viitoare contaminări.

Operatorii economici și-au manifestat încă de la început dorința de testare a întregului personal, de la primele suspiciuni.

Nu se pune problema suspendării activității întrucât operatorii economici în cauză și-au efectuat într-un timp foarte scurt activitățile de dezinfecție și decontaminare ce se impun în astfel de situații, acestea fiind continue și efectuate la cele mai înalte standarde.

Nu ne sperie 40 de pozitivi pe care avem capacitatea să îi gestionăm, cât ne-ar fi speriat să nu-i fi identificat, să nu fi știut de existența lor; întreg personalul DSP este mobilizat în derularea anchetelor epidemiologice deschise; am mai trecut prin asta în județul Alba și, prin muncă și seriozitate, am demonstrat că lucrurile pot fi ținute sub control; operatorii economici colaborează cu DSP Alba, aceștia au respectat cu strictețe procedurile pe vreme de pandemie; ca și în cazul altor focare din județ, politica DSP este de a testa masiv, chiar dacă asta înseamnă să găsim mulți pozitivi într-un timp scurt, însă așa avem șansa să punem frână răspândirii masive și necontrolate;majoritatea pozitivilor sunt în curs de transfer către unități specializate pentru supraveghere și tratament; recomandăm populației județului să respecte cu strictețe recomandările de distanțare socială și igienă personală”.

Reprezentanții DSP Alba a precizat că până acum sunt internate 33 de persoane confirmate cu COVID-19 în spitale din județ. Dintre cei 40 nou confirmați, o parte sunt deja internați, alții urmează să fie transferați către spitale.

Potrivit unor surse medicale, capacitatea de internare este utilizată la 50% în județ. Din grupul de 40 de cazuri noi, până sâmbătă dimineața erau internați circa 15 persoane, în spitale din Aiud și Blaj. Și spitalul din Abrud va fi pregătit să primească internări, dacă este cazul.

Până vineri erau raportate 522 de cazuri (4 noi, 54 active), 440 de vindecări, 28 decese și 753 de testări.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Roco

    duminică, 19.07.2020 at 08:17

    Este secret numele operatorilor infectati ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement