Internauţii trebuie să fie foarte vigilenţi când vine vorba de folosirea reţelei sociale Facebook. Un nou virus acţionează prin notificări pe care utilizatorii le primesc cum că au fost “tag-uiţi” în pozele de pe Facebook, conform site-ului nakedsecurity.sophos.com.

Publicitate

Sophos Lab a depistat o campanie de spam care infectează calculatoarele internauţilor cu malware şi imită notificarile pe care internauţii le primesc atunci când sunt “tag-uiţi” într-o poză de-a cunoscuţilor. În momentul în care daţi click pe butonul “see photo”, veţi fi trimişi pe un site care vă infectează calculatorul, fară să vă daţi seama de acest lucru.

Pentru a vă proteja împotriva malware, trebuie să verificaţi cu mare atenţie persoana de la care aţi primit mailul de notificare. Spam-urile sunt trimise de pe adresa www.faceboook.com (cu un “o” in plus faţă de Facebook). Notificarea de pe adresa suspectă trebuie ştearsă urgent, pentru a vă asigura că nu veţi avea probleme.

Publicitate

Bogdana CORCOZ