Connect with us
Advertisement

Uncategorized

Federația Producătorilor Agricoli: Peste 6% din producția de grâu din acest an a fost mâncată de șoareci. Pagube şi în ALBA

Publicat

lan grau orz cereale camp agricultura recolta În acest an, peste 6% din producţia de grâu a fost mâncată de şoareci, pagubele fiind estimate la 40 de milioane euro, a declarat Viorel Matei, preşedintele FNPAR. Acesta acuză autorităţile că au interzis deratizările, pe motiv că produsele folosite de fermieri nu erau omologate de UE. În Alba, aproximativ 16.000 hectare au fost cultivate cu grâu în acest an, fiind înregistrate pierderi şi în judeţ.

„Aproximativ 6-7% din producţia de grâu din acest an a fost mâncată de şoareci direct din câmp. Anul acesta a fost o explozie a numărului de şoareci. A fost ceva fantastic, nişte atacuri cum n-am mai văzut”, a spus Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).

Viorel Matei mai spune că numărul şoarecilor a crescut exponenţial în ultimul an pentru că autorităţile române au interzis deratizările, pe motiv că produsele folosite de către fermierii români nu sunt sunt omologate în Uniunea Europeană.

Potrivit calculelor lui Viorel Matei, din producţia de 6,8 milioane de tone de grâu, peste 400.000 de tone au fost mâncate de şoareci, provocând pierderi de aproximativ 40 de milioane de euro, la un preţ mediu de 100 de euro pe tonă.

Din datele Ministerului Agriculturii, România a raportat o producţie de grâu de 7,37 milioane de tone în acest an, în urcare faţa de 7,34 milioane tone anul trecut, fiind cea mai mare din ultimii nouă ani şi a doua din ultimii 44 de ani.

Matei contestă însă cifra înaintată de autorităţi.

„Chiar dacă s-au declarat în acest an producţii record de grâu, acestea sunt mincinoase. Declaraţiile au fost făcute la începutul recoltei, când s-a recoltat 15-20% din suprafaţă şi, într-adevăr, producţiile au fost foarte bune, de peste 5.000 de kilograme la hectar. După aceea a venit primul val de ploi, iar producţiile au scăzut undeva pe la 4.200 de kilograme la hectar, urmat ceva mai târziu de un al treilea val de ploi, care a dus la scăderea producţiei la 1.800 de kilograme. Nu puteam să-l culegem pe tot odată, la început, pentru că nu se coace tot grâul în acelaşi timp”, a mai spus oficialul federaţiei.

În acest context, el spune că producţia reală de grâu a ajuns la 6,8 milioane de tone, care a scăzut la 6,4 milioane de tone după atacurile şoarecilor.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement