Actualitate
FOTO: 16 echipe de școlari au participat la Sâncel, la ediția a XI-a, a proiectului concurs ”Copilărie în paşi de dans”
Vineri, 30 mai, la Şcoala Gimnazială ,,Ion Pop Reteganul” din Sîncel a avut loc ediția cu numărul XI, a concursului-proiect ”Copilărie în paşi de dans”.
”Au urcat pe scenă cu tot elanul, talentul şi inocenţa copilăriei, de la şcolari mici, până la cei care în curând vor absolvi ciclul gimnazial. Paşii îndrumaţi cu dibăcie de coordonatorii lor, fustiţele înflorate şi pantalonii moderni au colorat atmosfera concursului, manifestare a copilăriei într-un mod cu totul special, dansul.
16 echipe de la şcoli din judeţul nostru au evoluat pe scena Căminului Cultural din Sîncel cu tot sârgul şi seriozitatea, spre încântarea publicului numeros.
Cel mai de suflet moment al concursului a fost marcat de echipa de trei dansatori de la Serviciul Maltez Filiala Blaj, care a cucerit pe toată lumea cu prestaţia deosebită din extraconcurs.
Tot în extraconcurs sala Caminului Cultural a răsunat, încă o dată, de vocea inconfundabilă a elevei şcolii noastre, Daria Costea şi a grupului de elevi din clasa a V-a cu ,,Cântec de cătănie”.
Juriul format din profesori Cornelia Mărginean, Adrian Bărbat şi Cristian Comşa au apreciat fiecare echipă cu toată obiectivitatea pentru ca fiecare să-şi primească locul cuvenit în concurs.
Toţi participanţii au primit premii având o prestaţie deosebită”, au transmis organizatorii într-un comunicat de presă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News