Connect with us
Advertisement

Actualitate

FOTO: 9 Decembrie, Ziua Internaţională Anticorupţie, marcată în orașele din munții Apuseni

anridrog

Publicat

Data de 9 decembrie marchează, în simbolistica Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.), Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Corupţiei, fenomen care, alături de celelalte flageluri ale începutului de mileniu, respectiv terorismul, traficul de droguri şi crima organizată, erodează sistematic eforturile legitime ale autorităţilor statale şi ale forurilor mondiale, întreprinse în direcţia estompării nocivităţii acestei forme de criminalitate.

Însuşi faptul că cel mai înalt şi reprezentativ for mondial a ales să dedice o zi distinctă luptei împotriva corupţiei constituie dovada certă a faptului că aria sa de manifestare a cuprins deopotrivă atât naţiunile cu exerciţiu democratic consolidat, cât şi democraţiile emergente şi statele în curs de dezvoltare, ceea ce impune cu atât mai mult o solidarizare a eforturilor tuturor forţelor responsabile pentru contracararea sa.

Corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai de aceea, este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte. În acest sens, Direcţia Generală Anticorupţie doreşte atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti din M.A.I. în lupta cu acest flagel.

De la înfiinţare şi până în prezent, Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, s-a angrenat într-un proces constant de prevenire şi combatere a corupţiei, proces care trebuie continuat prin eforturi constante la care trebuie să-şi aducă contribuţia atât instituţiile statului, cât şi cetăţenii.

În acest sens, vineri 07 decembrie 2018, Direcţia Generală Anticorupţie prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Poliţia Oraşului Cîmpeni, a fost desfășurată în zona munţilor Apuseni (orașele Cîmpeni și Abrud) o activitate de prevenire a corupţiei pentru cetăţeni, prin distribuirea unor materiale cu caracter informativ-preventiv. Această activitate are drept scop conştientizarea cetățenilor cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie.

În acelaşi timp, se doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici, în sensul de a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unui funcţionar M.A.I. ori funcţionar public în fapte de corupţie.

În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de personalul Ministerului Afacerilor Interne, a fost pusă la dispoziţie, cu acces gratuit pentru toate reţelele de telefonie fixă ori mobilă, Call-Center Anticorupţie – 0800.806.806. Pot fi sesizate faptele de corupţie și la numărul de telefon 0258/806161/interior 20229, aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Alba, la adresa de e-mail alba.dga@mai.gov.ro sau la sediul S.J.A. Alba din municipiul Alba Iulia, str. Piaţa Ion I.C. Brătianu nr. 4, în cadrul programelor de audiență.

Totodată, Direcţia Generală Anticorupţie, prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba îşi reafirmă intoleranţa asupra faptelor de corupţie în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne şi încurajează un comportament corect care să corespundă moto-ului nostru instituţional „Integritate pentru credibilitate”.

Solicităm sprijinul tuturor cetăţenilor care nu sunt indiferenţi şi le pasă de societatea în care trăiesc.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement