Actualitate
FOTO: Activități de informare derulate de polițiști, în centrele de tineret și de agrement din Alba. Recomandări pentru o vacanță în siguranță
A devenit deja o tradiţie, ca pe perioada vacanţei de vară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba să deruleze proiecte şi campanii în scopul creşterii gradului de siguranţă al tinerilor din judeţ.
În perioada 19 – 21 iulie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, însoţiţi de reprezentanţi ai Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Alba şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane Centrul Regional Alba au desfăşurat două activităţi în Centrul Misionar pentru Tineret Cetea, coordonat de către Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi Centrul de Agrement de la Arieşeni din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport si Tineret Alba.
Poliţiştii au discutat cu 85 de copii aspecte legate de riscurile la care aceştia se expun atunci când părăsesc taberele, fără încuviinţarea profesorului supraveghetor sau a referentului, despre consecinţele psiho-socio-juridice ale consumului de droguri sau ale comportamentului deviant, despre prevenirea traficului de persoane, dar şi despre importanţa respectării regulilor de circulaţie.
Pe perioada vacanţei de vară, poliţiştii vor continua să desfăşoare activităţi de informare şi în alte locuri de agrement sau de petrecere a timpului liber din judeţ, adresând recomandări şi sfaturi antivictimale şi antiinfracţionale.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă :
Copiilor:
– În drumeţii, nu vă îndepărtaţi de grup sau de persoana adultă care vă însoţeşte
– Nu consumaţi substanţe interzise şi băuturi alcoolice, efectele acestora putând fi nocive pentru organism
– Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii!
– Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant. Nu intraţi în anturaje dubioase!
– Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc!
– Nu vă jucaţi pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci doar în locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei etc.)!
– Nu vă deplasaţi cu rolele/ skate-board-ul pe partea carosabilă a drumurilor publice!
– După căderea întunericului sau în alte condiţii de vizibilitate redusă, folosiţi îmbrăcăminte de culoare deschisă, care vă face mai vizibili în lumina farurilor!
– Când circulaţi cu bicicleta, evitaţi zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare!
– Traversaţi strada numai pe trecerea de pietoni şi doar la culoarea verde a semaforului!
Părinţilor:
– Discutaţi deschis cu copilul dumneavoastră, învăţaţi-l cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăceşte, asiguraţi-vă că acesta vă cunoaşte numele complet, numărul de telefon precum şi adresa!
– Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă!
– Când plecaţi în vacanţă, pe litoral, la munte, sau în alte zone turistice, nu lăsaţi copilul să se joace nesupravegheat, mai ales în zonele aglomerate!
– În cazul în care vă confruntaţi cu dispariţia copilului, apelaţi în cel mai scurt timp posibil Poliţia, la numărul unic de urgenţă 112.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News