Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Amprente de talpă ale încălțămintelor romane de tip caliga, descoperite într-un mormânt din necropola Apulum

Publicat

Amprentele tălpilor încălțămintei romane cu niturile de prindere au fost descoperite într-un mormânt de înhumație în sarcofag de cărămidă (sec. III p. Chr) din necropola sudică de la Apulum (cercetare arheologică preventivă Dealul Furcilor – Podei, 2008).

Potrivit reprezentanților Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, cele mai multe forme de încălţăminte romană aveau tălpile prevăzute cu ţinte.

La încălţămintea de tip caliga, talpa fixată cu numeroase nituri asigura stabilitatea soldaţilor romani pe suprafeţele înclinate sau alunecoase.

Aceste sandale erau foarte solide, fiind confecţionate din trei părţi – talpă, branţ şi faţă –, iar curelele se strângeau pe picior pentru a se potrivi mai bine.

Această descoperire este interesantă datorită păstrării in situ a amprentelor încălţămintei şi a niturilor de prindere din fier (98 de piese la piciorul stâng, respectiv 100 la piciorul drept), în contextul unui complex arheologic nederanjat de intervenţii ulterioare.

Nu s-au descoperit piese de încălţăminte romană întregi deoarece pielea din care erau confecţionate reprezintă un material organic extrem de perisabil, care nu se putea conserva în tipul de sol şi în condiţiile climaterice ale zonei.

Este renumit însă situl de la Vindolanda (castrul auxiliar și așezarea civilă), aflat la sud de limes-ul hadrianic („Zidul lui Hadrian”), în regiunea Northumberland, unde au fost descoperite peste 7.000 de articole din piele, în special diverse tipuri de încălțăminte romană purtată de bărbații, femeile și copiii acestei comunități din zona de frontieră.

Mediul umed și condițiile specifice de sol au conservat în mod excepțional artefactele din piele descoperite aici, dar și în alte situri romane.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement