Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Dosar penal pentru un bărbat din Sebeș care vindea petarde pe stradă. Peste 2.600 de articole pirotehnice confiscate

Publicat

Un bărbat din Sebeș s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins în timp ce încerca să vândă petarde, pe stradă. Asupra sa au fost găsite peste 2.600 de articole pirotehnice, care au fost confiscate.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș l-au depistat, luni seara, pe un bărbat de 31 de ani, din oraș, în timp ce oferea, spre vânzare, pe o stradă din zona centrală a municipiului Sebeș, articole pirotehnice.

”Cu ocazia controlului, polițiștii au găsit 2.680 de petarde și pocnitori. Articolele pirotehnice au fost ridicate in vederea confiscării, iar față de bărbat a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice”, a precizat Luminița Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.

Reprezentantul IPJ Alba reamintește că articolele pirotehnice de tip petardă încadrate în categoria P1, apărute pe piața românească, nu sunt destinate a fi folosite în scop de divertisment, utilizarea acestora fiind permisă în cazuri deosebite, de persoanele aflate în pericol, pentru a îndepărta animalele agresive sau sălbatice, de către fermieri sau de alte categorii profesionale ce utilizează astfel de articole pirotehnice în scop tehnic.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement