FOTO: Ștrandul de la Schit se redeschide în această săptămână. Au fost scoase la licitație filigoriile și barul din incinta zonei de agrement
Odată cu venirea verii și a vacanței, Primăria Alba Iulia se pregătește să deschidă Ștrandul Municipal. Deşi, la finalul anului 2011, administraţia locală a aprobat documentaţia tehnico-economică pentru modernizarea acestei zone de agrement, până acum nu s-a reușit demararea lucrărilor.
Reprezentanții Primăriei spun că, în momentul de față, bugetul local nu permite o investiție în acest sens. „Noi am asigurat condițiile pentru sezonul acesta”, spun aceștia. Nici prețul biletului de intrare nu s-a modificat față de anul trecut și a rămas 1,5 lei pentru studenți și elevi și 3 lei preț întreg.
Prima licitație a avut loc în data de 10 iunie, iar, pentru că niciun ofertant nu și-a manifestat interesul, aceasta se va relua în data de 14 iunie. Înscrierile pentru cea de-a doua licitația s-au finalizat joi și, potrivit reprezentaților administrației din Alba Iulia, de această dată s-au înscris două societăți comerciale.
FOTO: Cosmin NISTOR
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (4)