Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: Un bărbat din Alba a murit într-un ACCIDENT GRAV lângă Sibiu. Impact frontal între două mașini

Publicat

Un accident rutier grav s-a petrecut marți lângă Sibiu, pe DJ 106, la ieșirea spre Agnita, în zona localității Daia. Un bărbat a murit, alte două persoane au fost rănite grav.

Două mașini care circulau din sens opus s-au lovit frontal. Una dintre acestea este înmatriculată în județul Alba.

Vezi și FOTO VIDEO: Un BMW a zburat în acoperișul unei case din Lancrăm. Accident grav, produs în urma unei curse de mașini, pe DN1

În accident au fost implicate un Kia Sportage și un Volkswagen Golf. Bărbatul care și-a pierdut viața este din județul Alba.

La fața locului au intervenit forțe ISU Sibiu și Ambulanța Sibiu, cu șase echipaje, care au asistat medical șase persoane.

Potrivit SAJ Sibiu, după ce echipajul de descarcerare a extras un bărbat de aproximativ 50 de ani, personalul de pe Ambulanțe a început manevrele de resuscitare, acesta fiind în stop cardio-respirator. Din păcate, bărbatul a fost declarat decedat la UPU Sibiu, după ce nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Au mai fost transportate la UPU două persoane: o femeie de 42 de ani și un bărbat de 73 de ani, cu politraumatisme multiple.

Alte trei persoane au refuzat transportul la spital.

UPDATE: Potrivit IPJ Sibiu, din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu spre Agnita, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din județul Alba, pe fondul vitezei neadaptate pe un tronson de drum în curbă extrem de periculoasă la dreapta, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Sibiu de către un sibian în vârstă de 38 de ani.

În urma impactului, a rezultat decesul conducătorului auto din județul Alba, precum și vătămarea corporală a doi pasageri care se aflau în aceeași mașină, o femeie în vârstă de 42 de ani și un bărbat în vârstă de 73 de ani, ambii tot din județul Alba.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest accident.

Traficul s-a reluat în ambele direcții.

UPDATE 1: Potrivit unor surse, bărbatul care a murit și cei doi răniți sunt din Teiuș.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement