FOTO-VIDEO: Gara din Vințu de Jos, o ruină care ”funcționează normal”. Cum arată coșmarul oricărui călător cu trenul

CFR Călători își primește clienții care sunt obligați să treacă prin Vințu de Jos, într-o ruină. Geamuri sparte, mizerie, tencuială căzută, pereți murdari și un miros stătut, apăsător, sunt parte a ”ofertei” pentru călători. Gara din Vințu de Jos, altădată un important punct de transfer feroviar, zace astăzi într-o mizerie cruntă. Un paradox: deși este o ruină și pare părăsită de mulți ani, gara ”funcționează normal”.

Altădată plină de oameni, de la primele ore ale dimineții până târziu în noapte, gara din Vințu de Jos este astăzi o carcasă goală și scorojită. Un coșmar pentru oricine ar trebui să aștepte câteva ore aici o ”legătură”. Sala de așteptare pare un refugiu pentru persoane fără adăpost. Așa miroase și așa arată. Ar fi greu pentru cineva să stea înăuntru mai mult de 30 de secunde.

Nici încăperea principală nu arată mai bine. Cele două case de bilete par la prima vedere nefolosite, deși la ”Casa 1” se mișcă cineva după o perdeluță. Ușile nu se închid, iar oamenii care au trecut pe aici au scrijelit pereții cu tot felul de mesaje. Unii au avut și umor: ”Tanti care vindeți bilete, avem nevoie de bilete!!! Contactați-ne la nr. De telefon…” a scris cineva. Altcineva, poate chiar un angajat al gării, a scris cu un marker negru pe ușă, un îndemn, de fapt o misiune imposibilă: ”Vă rugăm închideți ușa!” Puțin mai jos, sub incripție, e o gaură mare în ușă, motiv pentru care mesajul pare superfluu.

Din vechiul birt denumit șugubăț ”Sunshine”, a rămas un lacăt, două geamuri sparte și un semn cu un cuțit și o furculiță, încrucișate. Orice călător care a trecut prin Vințu de Jos în anii 90 își amintește ”Sunshine” ca un loc în care, între două trenuri, se legau povești, se împărțeau mâncare și țigări și se consuma o cafea proastă, dar utilă.

La ”Sunshine” se scriau chiar și poezii. Ciprian Cosma era student la jurnalistică, la sfârșitul anilor 90. ”Eu sunt țiganca/ Ce-mi vând napolitana/ Trenului gol,/ Eu sunt țiganca frumoasă/ Ce-mi vând ultima bere/ Trenului gol/ Și/ Beau/ Și/ Mânânc apoi/ Slănină de-acasă./ V-aș oferi și corpul, scaunelor!/ Dar n-aveți tărie/ Și sânge,/ V-aș deschide și gura/ dar cariile mele peșteroase / vă repugnă … pelin/ – eu sunt țiganca/ Sarcastica del Pedro,/ Mă-nchin!” a scris el în 9 februarie 1999, așteptând legătura spre Sibiu.

În contrast deplin cu clădirea-ruină a gării, liniile de cale ferată și peroanele sunt modernizate cu bani europeni, în cadrul unui proiect în valoare totală de peste 3,175 miliarde de lei. O spune panoul prăbușit la câțiva metri de liniile ferate. Și tot panoul spune că termenul de finalizare a lucrărilor era luna trecută.

Vințu de Jos este un nod important de cale ferată. Zilnic pe aici trec aproape 50 de trenuri de călători dar și foarte multe trenuri de marfă.

Clădirea gării este interesantă din punct de vedere arhitectural. Gara a fost construită în secolul XIX de către guvernul maghiar, pentru a scurta legătura dintre Sibiu și Budapesta, realizând conexiunea cu calea ferată Alba Iulia – Arad. Calea ferată Sibiu – Vințu de Jos a fost pusă în funcțiune la 25 noiembrie 1897.