Administrație
FOTO-VIDEO Îl vor termina până la 1 Decembrie? Stadiul lucrărilor la Ansamblul Memorial al Marii Uniri de la Alba Iulia
Mai avem o lună până când la Alba Iulia se va sărbători Centenarul Marii Uniri, iar pentru ca acest eveniment, care începe în 30 noiembrie și se prelungește până pe 2 decembrie, să fie unul așa cum se cuvine la cei 100 de ani de România modernă, pregătirile sunt în toi atât din punct de vedere tehnic cât și logistic.
Cele mai importante proiecte sunt Monumentul Marii Unirii și Ansamblul Memorial al Marii Uniri , cu zona parcului și noile poduri, unde lucările sunt în plină desfășurare. Potrivit administrației locale, lucrările la Parc sunt finalizate în proporție de 70% și cu singuranță vor fi terminate până la 1 Decembrie.
„Suntem undeva la 65-70% din lucrăi din devizul general, deci eu spun că partea de parc și de pod vor fi gara până la 1 Decembrie. Ce a fost mai greu a trecut, am ieșit din partea de săpături acum suntem la montaj, a venit deja o parte din vegetație care s-a adus și s-a plantat, urmează să ajungă și restul. Rămân lucările de montaj, de echipamente, instalații, iluminat”, a declarat viceprimarul Paul Voicu.
În ceea ce privește pasajul, viceprimarul spune că a fost expropriat și predat constructorului însă acesta nu va fi terminat până anul viitor când se va încheia și contractul cu Elis Pavaje.
Legat de lucările la Monumentul Unirii, Paul Voicu spune că nu poate să ofere informații având în vedere că Ministerul Culturii este responsabil de acest proiect, însă are speranțe că și acesta va fi terminat la timp.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News