Un procent de 5% din totalul posturilor specifice personalului contractual din instituțiile publice va fi atribuit, în mod exclusiv, tinerilor dezavantajați, pentru o perioadă de 24 de luni, cu condiția ca acestea să fie vacante, potrivit unei decizii la Guvern.

Publicitate

La finalul celor 24 de luni, contractul individual de muncă încetează de drept, iar postul va putea fi ocupat de o altă persoană aflată într-o situație similară.

Instituțiile publice locale vor fi implicate astfel în procesul de integrare pe piața muncii a tinerilor dezavantajați, pentru a-i sprijini să capete experiențe, competențe și abilități care vor putea fi valorificate ulterior în mediul privat.

Sunt vizați tinerii cu vârsta între 16 și 26 ani care nu au o vechime în muncă mai mare de 12 luni, care fie se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acesta, fie au cel puțin un copil în întreţinere.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Măsura, inițiată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, este prevăzută într-un proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern, în contextul în care integrarea tinerilor dezvantajați pe piața muncii depinde în mod fundamental de existența unor locuri de muncă adecvate necesităților lor.

Este vorba despre un program de tip "Pasarela", prin care locurile de muncă din sectorul public pot fi oferite temporar tinerilor dezavantajaţi, pentru a dobândi "abilităţi transferabile" în joburile din sectorul privat, o măsură prevăzută în Programul de Guvernare, la secțiunea ”Șanse reale pentru tineri”, transmite Guvernul.

Publicitate

Citeşte şi Ei votează, noi plătim! 1,6 milioane de lei din bani publici pentru greşelile consilierilor judeţului Alba

Citește și CAS Alba: Toţi medicii de familie vor da trimiteri şi reţete compensate. Ultimele contracte, semnate astăzi

Citeşte şi Întâlnire de gradul zero între Berbeceanu și Tarnu, la Tribunalul Alba. A început procesul civil dintre ei