Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Guvernul aprobă prelungirea stării de alertă, posturi la DIICOT și măsuri pentru populația din Arieșeni, afectată de inundații


Publicat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi o hotărâre pentru suplimentarea numărului maxim de posturi în cadrul DIICOT, precum şi un act normativ referitor la indicatorii de incluziune socială.

De asemenea, tot joi intră la aprobare acordarea cu titlu gratuit a cantității de 10.000 litri de motorină pentru necesară desfăşurării măsurilor de intervenţie operativă pentru protecţia populaţiei afectate de urmările distructive ale inundaţiilor de pe raza comunei Arieşeni, judeţul Alba.

Executivul mai urmează să aprobe, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile pe întreg teritoriul ţării, începând cu data de 12 iulie.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Guvernului, proiectele de acte normative de pe agenda şedinţei vizează:

* Suplimentarea cu 96 a numărului maxim de posturi pentru Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), dintre care:

– 11 posturi de procuror (de la 295 la 306 posturi);

– 45 de posturi de specialist (de la 40 la 85 de posturi);

– 40 de posturi de personal auxiliar de specialitate, economic şi administrativ (de la 270 la 310 posturi).

* Guvernul urmează să aprobe indicatorii de incluziune socială, care vor fi utilizaţi în fundamentarea propunerilor de politică publică în domeniul incluziunii sociale, în strategia naţională de incluziune socială sau în strategiile sectoriale.

Urmează să fie aprobaţi 47 de indicatori de incluziune socială, printre care: rata riscului de sărăcie sau excluziune socială, rata deprivării materiale severe, rata sărăciei relative, ponderea persoanelor în vârstă de până la 60 ani din gospodării cu o intensitate foarte redusă a muncii, rata de activitate, rata de ocupare sau rata şomajului.

* Programul naţional „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate” urmează să fie prelungit cu doi ani.

Prin modificarea HG 251/2015, programul naţional „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate” urmează să fie derulat pe o perioadă de nouă ani, începând cu luna septembrie 2015, şi nu şapte ani, cum prevede actul normativ iniţial.

Perioadele de acordare a sprijinului prevăzute vor putea fi prelungite până la finalizarea implementării programului naţional „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate”, la solicitarea beneficiarilor şi cu aprobarea Ministerului Educaţiei.

Măsuri pentru intervențiile de la Arieșeni, localitate din Alba afectată de inundații

* Guvernul urmează să aprobe scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutor umanitar intern de urgenţă, cu titlu gratuit, a cantităţii de 10.000 litri motorină, în limita sumei de 31.654 lei, necesară desfăşurării măsurilor de intervenţie operativă pentru protecţia populaţiei afectate de urmările distructive ale inundaţiilor de pe raza comunei Arieşeni, judeţul Alba.

* Urmează să fie aprobată nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiţii „Modernizarea Sistemului Integrat de Supraveghere a Frontierei Maritime – SCOMAR”.

Proiectul îşi propune realizarea mentenanţei evolutive a următoarelor componente din cadrul SCOMAR şi a infrastructurii de comunicaţii din cadrul sistemului localizat în zona de sud a judeţului Constanţa:

– înlocuirea a minim 4 radare din cele 7 existente;

– înlocuirea a minim 7 echipamente optoelectronice din cele 8 existente;

– înlocuirea aplicaţiei integrate de supraveghere SCOMAR existentă;

– înlocuirea a minim 17 link-uri radioreleu

– înlocuirea echipamentelor din cadrul subsistemului de securitate perimetrală cu o soluţie integrată de securitate.

Proiectul are o valoare de 71.961.096,66 lei cu TVA, pentru finanţarea căruia s-a avut în vedere atât Fondul pentru Securitatea Internă (2014 – 2020), în cadrul căruia sunt semnate deja trei contracte de finanţare (în valoare de aproximativ 51.550.348 lei cu TVA), cât şi accesarea altor surse de finanţare nerambursabile aferente cadrului financiar 2021 – 2027 sau de la bugetul de stat.

* Proiecte de hotărâre privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 ale:

– Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţii S.A.;

– Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română”;

– Companiei Naţionale „Administraţia Canalelor Navigabile” – S.A.”;

– Companiei Naţionale „Aeroporturi Bucureşti – S.A.”.

* Pe agendă figurează şi un proiect de lege care prevede aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2020.

Astfel, contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 cuprinde venituri de 80.766 milioane lei, cheltuieli de 82.360 milioane lei şi un deficit de 1.593 milioane lei.

Contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2020 cuprinde venituri de 7.272 milioane lei, cheltuieli de 8.724 milioane lei şi un deficit de 1.451 milioane lei.

* Un alt proiect de lege vizează aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a contului general anual al datoriei publice aferente anului 2020.

Contul general anual de execuţie a bugetului de stat aferent anului 2020 cuprinde venituri de 134.236 milioane lei, cheltuieli de 246.929 milioane lei şi un deficit de 112.693 milioane lei.

Contul anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate aferent anului 2020 cuprinde venituri de 44.776 milioane lei, cheltuieli de 45.219 milioane lei şi un deficit de 442 milioane.

Contul general anual al datoriei publice a statului aferent anului 2020 cuprinde datoria publică în valoare de 591.469 milioane lei (datoria publică guvernamentală în valoare de 573.986 milioane lei şi datoria publică locală în valoare de 17.483 milioane lei).

sursa: Agerpres



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Publicitate

EVENIMENT

Cât te costă dacă vrei să mergi la mare în weekend-ul 30 iulie – 1 august. Prețuri transport, cazare, masă. Variante de plecare

Publicat

mare, litoral, vacanta, marea neagra

Câteva zile libere, departe de casă, nu strică nimănui. Iar dacă sunteți cu gândul la mare, plajă și soare, noi am calculat cât vă costă să plecați pe litoralul românesc chiar în acest weekend. 

Dacă vreți să plecați pe litoralul românesc în weekendul care vine, respectiv 30 iulie – 1 august, DC News a făcut calculele.

Au fost estimate prețuri de persoană pentru transportul public, adulți și copii, dar și cât costă deplasarea dacă alegeți mașina personală. 

Am căutat cele mai bune oferte de cazare, pornind de la proprietăți private la hoteluri și pensiuni. Nu am uitat și de mâncare și divertisment.

Dacă facem o medie a tarifelor găsite pentru această escapadă de weekend, atunci ar trebui să scoateți din buzunar cel puțin 1000 – 1500 de lei, preț pentru doi adulți. 

De unde plecăm către mare și cu ce?

Din Cluj Napoca

Dacă plecați cu avionul de la Cluj Napoca, vă costă 150 de euro de persoană, un bilet dus-întors, plecare vineri 30 iulie, retur luni 2 august* (*cea mai bună variantă).

O cursă cu autobuzul, dus-întors, pentru o persoană, costă aproximativ 400 de lei. Dacă plecați cu mașina este însă ceva mai ieftin, raportat la numărul de persoane.

Vă costă aproximativ 295 de lei pentru dus și încă atât pentru întors, combustibil calculat la un consum mediu de 7,5 litri la 100 de kilometri, conform distanta.ro. 

Cu trenul, prețul unui bilet la clasa a II-a, pentru un adult, este de 143,6 lei. Pentru copil prețul este de 75,7 lei. Tot atât plătiți și pentru returul din concediu. 

Din Alba Iulia

Dacă plecați cu avionul de la Cluj Napoca, vă costă 150 de euro de persoană, un bilet dus-întors, plecare vineri 30 iulie, retur luni 2 august* (*cea mai bună variantă).

La costul deplasării mai trebuie să adăugați prețul benzinei/ motorinei pentru drumul Alba Iulia Cluj si retur – aproximativ 130 de lei și costul parcării în apropierea aeroprtului ( aproximativ 65 de lei)

O cursă cu autobuzul, dus-întors, pentru o persoană, costă aproximativ 400 de lei.

Dacă plecați cu mașina la mare este însă ceva mai ieftin, raportat la numărul de persoane.

Vă costă aproximativ 250 de lei pentru dus și încă atât pentru întors, combustibil calculat la un consum mediu de 7,5 litri la 100 de kilometri, conform distanta.ro. 

Cu trenul, prețul unui bilet la clasa a II-a, pentru un adult, este de 132 lei. Pentru copil prețul este de 72 lei. Tot atât plătiți și pentru returul din concediu. 

Din Brașov

O cursă cu autobuzul, dus-întors, pentru o persoană, variază între 200 și 220 de lei. Dacă plecați cu mașina este însă ceva mai ieftin.

Vă costă aproximativ 175 de lei pentru dus și încă atât pentru întors, combustibil calculat la un consum mediu de 7,5 litri la 100 de kilometri, conform distanta.ro. 

Cu trenul, prețul unui bilet la clasa a II-a, pentru un adult, este de 79,3 lei. Pentru copil prețul este de 41,6 lei. Tot atât plătiți și pentru returul din concediu. 

Din București

O cursă cu autobuzul, dus-întors, pentru o persoană, costă aproximativ 120 de lei. Dacă plecați cu mașina este însă ceva mai ieftin, raportat la numărul de persoane.

Vă costă aproximativ 99 de lei pentru dus și încă atât pentru întors, combustibil calculat la un consum mediu de 7,5 litri la 100 de kilometri, conform distanta.ro. 

Cu trenul, prețul unui bilet la clasa a II-a, pentru un adult, este de 59,6 lei. Pentru copil prețul este de 31,75 lei. Tot atât plătiți și pentru returul din concediu. 

Stațiuni, tipuri de cazare și tarife 

În Mamaia, prețurile pornesc la pensiuni și hoteluri de două stele de la 450 de lei pentru doi adulți, două nopți.

Dacă vă doriți un loc mai confortabil, hotelurile de trei stele vă oferă o cameră la prețuri începând de la 840 de lei pentru sejurul 30 iulie – 1 august. 

În Mangalia, Eforie Sud sau Costinești puteți găsi proprietăți private, precum case, vile, camping-uri, care oferă două nopți de cazare la prețuri începând de la 310 lei. 

Ofertele de cazare le puteți găsi peste tot, pe Facebook, Booking, Airbnb și nu numai.

Cu cât căutați mai mult cu atât aveți șanse mai mari să găsiți locația ideală pentru dvs. și la un preț convenabil. 

Atenție însă, dacă mergeți în concediu cu un copil luați în considerare un buget de aproximativ 50-100 lei în plus pe noapte, pentru cazare. 

Turiști care au fost deja pe litoralul românesc și-au împărtășit experiența pe rețelele de socializare.

”Vacanța mea la mare (Mamaia Sud). Vreau să vă spun cu aproximație cât a costat.

Hotel, perioada 18 iulie – 23 iulie, 2 adulți și 1 copil (4 ani), mic dejun și 2 șezlonguri incluse: 2300 lei.

Toată vacanța a costat aproximativ 4500 lei. Am mers cu trenul, deci în sumă intră și cei 250 lei transportul.

Prânzul îl luam la autoservire: 60 lei cel mai mult pe zi. Cina la diverse restaurante.

Pe plajă am preferat să luăm bere și cocktail de la barul de pe plajă și apa sau sucul de la un magazin, foarte aproape (6 lei apa la 2 litri).

Având copiii, automat și câteva jucării pentru plajă și puțin în satul de vacanță (și acolo 100 lei).

Se poate și la noi în țară”, a scris cineva într-un grup de Facebook. 

Mâncare și divertisment

Bugetul pentru mâncare poate varia în funcție de preferințele dvs. culinare.

Dacă la un restaurant puteți lăsa de la 80 de lei în sus, la ”împinge tava” sau la un fast-food rapid, puteți plăti între 40 și 60 de lei pentru masa de prânz, pentru două persoane. 

Un șezlong îl puteți găsi de la 25-30 de lei în cursul săptămânii, 70 de lei în weekend, iar dacă vă doriți un baldachin, puteți plăti chiar și 120 de lei. 

O călătorie cu telegondola din Mamaia costă 20 de lei, doar dus, pentru un adult. Copiii sub 7 ani au gratuitate. 

Aventura cu ski jet-ul costă între 150 de lei și 400 de lei. Accesul la un parc de distracții acvatic din Mamaia este de 80 de lei pentru adulți și 40 de lei pentru copii. 

La Delfinariul din Constanța un adult plătește 60 de lei intrarea, acces la Delfinariu, Microrezervație și Păsări Exotice. Elevii și studenții plătesc 15 lei, iar copiii sub 7 ani au gratuitate.

Citeste mai mult
Publicitate

ADMINISTRATIE

Emiterea de BULETINE cu CIP începe din 3 august. Noua carte de identitate biometrică conține și amprenta facială a posesorului

Publicat

România va începe, din 3 august, emiterea de cărți de identitate biometrice pentru toți cetățenii săi. Cărțile de identitate cu cip vor avea dimensiunea unui card bancar.

Noul buletin ne va scăpa de mersul la ghișeu pentru a obține diferite acte, pentru că va conține o cheie criptografică și ne vom putea loga în sistemele informatice ale statului.

Pe lângă datele care se regăsesc și pe cărțile de identitate clasice acestea vor stoca o amprentă facială și două amprente digitale ale solicitantului.

Noile cărți de identitate vor fi introduse într-un program pilot, care va demara pe 3 august într-un municipiu din România. El va dura câteva luni, urmând ca, în baza datelor colectate, emiterea noilor documente de identitate să fie extinsă la nivelul întregii țări.

Românii pot alege între buletinul biometric, cu cip, și buletinul clasic.

Cel clasic va fi emis la aceleași dimensiuni și cu aceleași caracteristici ca buletinul biometric. Singura diferență va fi că el nu va stoca imaginile faciale și amprentele.

O alte diferență majoră este că, în baza lui, nu se va putea călători în străinătate, statele Uniunii Europene impunând condiția folosirii buletinului biometric.

Cărțile de identitate vor putea fi preschimbate până pe 2 august 2031, în funcție de momentul la care actualele documente expiră.

Șeful Direcției pentru Evidența Persoanei și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului de Interne, comisarul-șef Cătălin Giulescu, a declarat pentru Radio Europa Liberă România că introducerea buletinului biometric va duce la stimularea autorităților locale și centrale să informatizeze sistemele de plată a taxelor locale sau de eliberare a altor tipuri de documente, operațiuni care vor putea fi efectuate online.

Cei cărora le expiră actul de identitate vor primi noul buletin electronic și vor avea unele avantaje. Iar cei care nu doresc un document cu CIP, pot opta pentru buletinul simplu, doar că nu vor mai putea călători în baza lui în afara granițelor.

„Putem vorbi de servicii de înmatriculare, de eliberarea cazierului judiciar, plata taxelor și a impozitelor de la distanță doar utilizând cartea electronică pentru a te autentifica în sistemele informatice. 

Deci, persoana care solicita accesul la un serviciu nu mai trebuie să meargă la ghișeu să facă dovada legitimării, ci prin cartea electronică identitatea îi va fi certificată și i se va permite accesul la servicii de la distanță” spun oficialii de la Direcția de Evidență a Persoanelor.

În premieră și copiii vor putea avea buletin electronic, indiferent de vârstă, la solicitarea părinților. Taxa pentru noul act va fi de cel puțin 15 euro.

Acte necesare pentru eliberarea cărții de identitate biometrice

  • Cerere pentru eliberare buletin
  • Certificatul de naștere, original și copie
  • Certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor, original și copie
  • Hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă, după caz, original și copie
  • Certificatul de deces al soțului/soției decedat/decedate, în cazul soțului supraviețuitor, original și copie
  • Certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, după caz, original și copie
  • Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, original și copie
  • Chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate

În cazul în care actuala carte de identitate v-a fost furată, veți mai avea nevoie, în plus, de o dovadă dovada eliberată de unitatea de poliție unde a fost reclamat furtul.

Când puteți cere eliberarea cărților de identitate biometrice

După începerea programului național, oricând sau la expirarea actualelor cărți de identitate. Cărțile de identitate actuale pot fi folosite în continuare pentru deplasarea în străinătate.

De când pot avea minorii cărți de identitate biometrice

De la naștere, la cererea părinților sau a tutorilor legali. De la 14 ani, cartea de identitate este obligatorie.

Cum își pot preschimba românii din străinătate buletinele

Ca și până acum, doar în țară.

Cât vor fi valabile noile documente

  • 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 și 14 ani;
  • 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani
  • 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani

sursa: Radio Europa liberă România

Citeste mai mult
Publicitate

EVENIMENT

LIBERTATEA: Cine controlează Kronospan Sebeș și cum sunt protejați cetățenii de poluare, de către Ministerul Mediului

Publicat

kronospan

Jurnaliștii ziarului Libertatea au realizat o anchetă legată de prezența Kronospan în România și despre modul în care autoritățile supraveghează impactul acestei companii asupra mediului, în orașele în care aceasta deține fabrici. 

”În locul „plămânilor verzi” care dispar, unii dintre marii consumatori de lemn din România pun ceva în loc: poluare. Am încercat să aflăm cum apără Ministerul Mediului şi alte instituţii abilitate sănătatea cetăţenilor români când au în faţă mari companii din industria lemnului”, a scris Libertatea în articolul despre Kronospan.

APM Alba măsoară „manual”

La Sebeş, unde Kronospan are o istorie mai lungă de confruntări cu societatea civilă, formaldehida este măsurată de trei entităţi: Kronospan, adică „automonitorizare de către agentul economic”, cum o numeşte ANPM, Agenţia pentru Protecţia Mediului Alba şi Primăria Sebeş.

Jurnaliștii de la libertatea au descoperit că trei măsurători diferite dau trei rezultatediferite.

De pildă, pentru data de 17 februarie 2020, într-un raport al calităţii aerului, Primăria Sebeş a dat alerta în oraş, anunţând un nivel de 0,013 mg / mc de formaldehidă. APM Alba, condusă de Mărioara Popescu, a găsit, în acea zi, valori de 0,001 mg / mc ale formaldehidei în aerul din Sebeş, potrivit raportului lunar de pe site-ul oficial al instituţiei.

Datele din rapoartele APM Alba sunt furnizate în urma prelevărilor manuale şi determinărilor chimice efectuate în laboratorul agenţiei.

Mărioara Popescu a pus aceste nepotriviri pe seama amplasării instalaţiilor de monitorizare şi a anunţat că va amplasa staţia APM lângă staţia Primăriei, să vadă dacă mai există diferenţe.

În iunie anul acesta, Primăria Sebeş a încheiat un protocol de colaborare cu APM Alba pentru monitorizarea calităţii aerului din oraş. De la începutul anului, senzorul pentru formaldehidă instalat de Primărie a fost trimis de mai multe ori la recalibrat.

Cine controlează fabrica de la Sebeș

Prima mare investiţie a Kronospan a fost în judeţul Alba, la Sebeş, achiziţionând, în 2004, fosta fabrică de plăci PAL construită de Gruppo Frati, devenită Kronospan Sebeş SA.

Acţionar majoritar este Kronospan Holdings West SE, din Malta, potrivit Libertatea.ro.

În poziţia de administrator figurează Hajigeroghi Lambros, Spiros Spyrou şi bulgarul Nikolay Bankov. În 2007, Kronospan a ridicat pe platforma industrială o instalaţie de producere a formaldehidei, operată de Kronochem Sebeş SRL.

Administrator este Nikolay Bankov, iar ca acţionar majoritar apare, pe termene.ro, compania Kronospan Chemical Holdings Limited, cu sediul în Cipru.

Sursă: Libertatea.ro

Citeste mai mult
Publicitate

ACTUALITATE

Proiectul E-MOB: ADR Centru caută soluții pentru dezvoltarea mobilității electrice în transportul public din regiune

Publicat

Mobilitatea sustenabilă, componentă a tranziției verzi, este considerată de Uniunea Europeană ca fiind una din cele mai importante transformări ce va fi realizată în statelor membre până în 2050. Creșterea numărului de vehicule verzi și a celor care folosesc combustibili alternativi este unul din instrumentele cu care UE va susține reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru împreună cu alte 8 organizații din Uniunea Europeană, cooperează pentru a-și îmbunătăți politicile privind mobilitatea electric, prin proiectul E-MOB ”Integrated actions towards enhanced e-mobility in European regions” (Acțiuni integrate pentru creşterea e-Mobilităţii în Regiunile din Europa), finanțat prin programul Interreg Europe.

Tranziția către noile vehiculele electrice în transportul public a început în Regiunea Centru în perioada de programare 2014-2020.

Două localități din Regiunea Centru, Brașov și Mediaș, dispun în prezent de autobuze sau troleibuze electrice în sistemul public de transport și în curând se vor adăuga alte 8 localități ce vor adopta soluții verzi în transportul electric, datorită finanțării din Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR).

”În Regiunea Centru, soluțiile de mobilitate electrică au început să fie introduse în tot mai multe orașe, în special prin intermediul programelor de finanțare existente. Unul dintre aceste programe este POR 2014-2020 gestionat de ADR Centru, respectiv Prioritatea de Investiții 4.1 ce finanțează reducerea emisiilor de dioxid de carbon prin proiecte de îmbunătățire a transportului public din zonele urbane, sisteme de monitorizare video, ride-park-uri sau perdele forestiere. Fie că vorbim de municipii reședință de județ sau alte municipii și orașe, tot mai multe aleg să înlocuiască vehiculele cu combustibili din transportul public, cu vehicule electrice sau hibride. Peste 194,49 milioane euro au fost alocați în Regiunea Centru prin POR 2014-2020, în vederea reabilitării sistemului de transport public. Pe lângă cele 28 troleibuze și 178 autobuze electrice ce se achiziționează, investițiile din acest buget vizează și construirea de depouri, achiziția de stații de încărcare lente și rapide, extinderea de linii, crearea de benzi dedicate pentru transportul public și modernizarea străzilor pentru un acces mai facil al autobuzelor. Avem astfel, în fiecare județ din regiune, proiecte, acțiuni și soluții ce îmbunătățesc calitatea aerului respirat de noi, cetățenii,” a declarat Simion Crețu, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

În calitate de partener al proiectului E-MOB, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a fost gazda evenimentului internațional organizat la finalul lunii aprilie 2021 ce a avut ca temă ”Transformarea transportului public urban prin integrarea vehiculelor electrice”.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai organizațiilor partenere în proiect și specialiști în domeniul mobilității electrice din 8 țări europene: Germania, Franța, Croația, Grecia, Austria, Spania, Ungaria și România. Obiectivul final al evenimentului a fost de a dezbate cele mai actuale provocări ale municipalităților și actorilor implicați în gestionarea transportului public electric.

Două exemple de bune practici din Regiunea Centru ce aparțin municipiului Brașov, au fost discutate cu partenerii proiectului în acest eveniment de peer-review, acestea fiind troleibuzele echipate cu baterii electrice și rețeaua de autobuze electrice. Aceste exemple au fost publicate și pe website-ul programului Interreg Europe.

Totodată, experții ADR Centru au dezbătut alte trei teme: aspecte legislative privind mobilitatea electrică; bateriile electrice – probleme operaționale și de mentenanță; promovarea în rândul populației a micro-electro-mobilității. În cadrul acestei sesiuni, municipalitățile au fost invitate să își prezinte provocările în materie de mobilitate electrică, iar experții din cadrul proiectului E-MOB – Agenția Districtului Leipzig (Germania), Municipalitatea Koprivnica (Croația), Universitatea de Nord din Croația, Metropola Amiens (Franța) – au evaluat situația și au propus soluții care să răspundă provocărilor semnalate.

Proiectul E-MOB: ”Acțiuni integrate pentru creşterea e-Mobilităţii în Regiunile din Europa” este implementat pe parcursul a 48 de luni, în perioada 1 august 2019 – 31 iulie 2023 de un consorțiu internațional format din nouă organizații din opt state europene, coordonate în calitate de partener lider de Aufbauwerk Region Leipzig GmbH din Germania, consorțiu care are ca obiectiv îmbunătățirea soluțiilor de mobilitate electrică prin integrarea acestora în sistemele publice de transport al pasagerilor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate