Eveniment
Încep reducerile de personal în administrație: La Consiliul Județean Bihor jumătate din angajați vor fi dați afară
Noul președinte al Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, fostul primar al Oradiei, a anunțat în prima conferință de presă restructurări masive în cadrul instituției.
Mai exact, Bolojan a anunțat că de la 1 decembrie vor mai lucra în instituție doar 88 de angajați, din cei 174 deoarece 86 vor fi concediați.
La Consiliul Județean Alba sunt pe statele de plată ale instituției 180 de angajați, potrivit transparenței veniturilor salariale din luna septembrie.
Potrivit ebihoreanul.ro noul Ilie Bolojan a afirmat că multe persoane plătite de CJ efectiv nu aveau „obiectul muncii”, dar primeau lefuri mari, fondurile de salarizare cumulând 270.000 euro lunar, ba şi bonusuri de până la 50% pentru participarea în număr mare la proiecte europene cu mize mici.
”La Consiliul Judeţean trebuie să facem din mers două lucruri: pe de o parte o schimbare de curs, o nouă orientare care să însemne reorganizarea activităţii instituţiei, aşa încât să economisim banii bihorenilor, stoparea rispiei şi orientarea CJ spre bihoreni, în paralel cu încercarea de a face tot ce ţine de noi pentru dezvoltarea economică a judeţului şi creşterea nivelului de trai al bihorenilor”, a spus noul preşedinte al CJ Bihor, Ilie Bolojan, marţi, în prima sa conferinţă de presă susţinută în această funcţie, pe care a preluat-o cu o săptămână în urmă.
Consecvent celor anunţate încă din campania electorală, când a comparat CJ cu o maşină care consumă mult şi numai pentru propriile necesităţi, Bolojan a afirmat că „suntem nevoiţi să reorganizăm instituţia” şi „să depolitizăm activitatea CJ”.
Concret, Bolojan a spus că în prima şedinţă a CJ după alegerile din 27 septembrie, care va avea loc joia aceasta, va supune votului (şi având în vedere că grupul PNL deţine majoritatea simplă necesară, proiectul va fi şi votat) reducerea organigramei aparatului propriu al instituţiei.
Asta înseamnă „reducerea personalului de la 174 de posturi (n.r. – efectiv ocupate din cele 195 existente în organigramă), aşa încât din 1 decembrie ne propunem să rămânem cu 88 de angajaţi”.
Bolojan le-a spus jurnaliştilor că a făcut o analiză „cantitativă” a muncii personalului CJ şi „am constatat câteva chestiuni care nu pot fi contestate”, prima fiind faptul că „în aproape toate compartimentele schema de personal era supraîncărcată”, iar o alta că „sunt structuri întregi fără obiect de activitate”, dând ca exemplu structura care, scriptic, se ocupa de gestionarea ariilor protejate, în condiţiile în care „de peste doi ani gestionarea acestora o face o autoritate a statului, iar angajaţii structurii aveau în realitate alte însărcinări”.
Noul preşedinte al CJ Bihor a spus că, în unele cazuri, oamenii nici nu au spaţiu corespunzător în birouri, fiind prea mulţi.
De asemenea, Bolojan a arătat că a găsit un adevărat CJ paralel, adică „o direcţie de turism vizavi de teatru (n.r. – Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică)”, dar şi o alta vizavi de Primărie (n.r. – Agenţia pentru Managementul Destinaţiei), ironizând că „de aceea nu s-au terminat lucrările în Piaţa Ferdinand la timp că erau cozi de turiști” de care se ocupau aceste structuri.
Pe de altă parte, Bolojan a spus că a identificat şi „direcţii care au fost scoase din aparatul propriu al CJ pentru a li se pierde urma”.
Citește toată știrea pe: ebihoreanul.ro
sursă foto: ebihoreanul.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
marți, 27.10.2020 at 23:06
Pai reteta asta este peste tot. Te uiti in organigrama Primariei si vezi sef de serviciu cu un singur subaltern. Oare de muncitori necalificati de ce au nevoie ? Salariatii iesiti la pensie ce mai cauta prin Primaire. La asta ne poate raspunde Stalin cel batran.