Jucătoarea de tenis din Alba Iulia, Miriam Bulgaru, a împlinit marți, 8 octombrie, 26 de ani. Recent, Miriam a câștigat finala Țiriac Foundation Trophy.

Pe lângă banii câștigați în urma trofeului Miriam a primit și 160 de puncte WTA și automat a urcat în clasament. După victorie Miriam și-a adjudecat locul 177 în clasamentul WTA.

Publicitate

De asemenea șirul reușitelor din ultima perioadă nu s-a oprit pentru sportiva din Alba Iulia. Imediat după câștigarea trofeului, tenismena a mai primit o veste bună.

Patronul lanțurilor de restaurante ”Taverna Racilor”, Paul Nicolau, sau cum este cunoscut în România, Pescobar, a făcut un anunț. Acesta a spus că o va sponsoriza anual, pe Bulgaru cu 30.000 de euro.

VEZI ȘI: Pescobar o va sponsoriza pe jucătoarea de tenis din Alba Iulia, Miriam Bulgaru, cu 30.000 de euro pe an

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Cariera începută pe zgura din Alba Iulia

Miriam și-a început drumul în tenis pe terenurile din Alba Iulia. Dintr-un oraș în care sportul aproape nu există, iar despre cel de performanță se vorbește atât de rar, Bulgaru a reușit să se ridice. Cu sacrificii, multe sacrificii.

Ea nu le numește sacrificii, ci momente în care a preferat să fie pe un teren de tenis decât în alte părți. În timp, miile de ore petrecute în antrenament s-au transformat într-un drum spre succes.

VEZI ȘI: VIDEO INTERVIU cu jucătoarea de tenis Miriam Bulgaru. De pe zgura din Alba Iulia, la turnee internaționale și spre Roland Garros

Publicitate

A început de mică să țină racheta în mână și asta pentru că avea foarte multă energie și tatăl ei a îndemnat-o spre tenis. După ce a pășit pe teren, și-a dat seama că asta vrea să facă pe viitor.

A avut multe încercări: putea să meargă la un liceu mai bun, putea să meargă la o facultate, dar a continuat, anii au trecut și sacrificiile au dat roade.