Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO INTERVIU cu jucătoarea de tenis Miriam Bulgaru. De pe zgura din Alba Iulia, la turnee internaționale și spre Roland Garros

Publicat

De pe zgura unui teren mic din Alba Iulia, către turneele mari din WTA, pe tabloul principal și în drum spre Roland Garros: povestea jucătoarei profesioniste de tenis din Alba Iulia, Miriam Bulgaru. 

Ne-am întâlnit cu Miriam în locul în care ea se simte cel mai bine, pe terenul de tenis. Însă pe un teren care înseamnă mult pentru ea: terenul de tenis cu zgură din Alba Iulia, unde a făcut primii pași cu racheta în mână. 

Miriam este pe locul 255 în clasamentul WTA (Women’s Tennis Association), adică asociația la nivel mondial în cadrul căreia joacă sportivele profesioniste de tenis.

Este o performanță uriașă pentru un sportiv din Alba Iulia, să te afli pe un loc bun, într-un clasament cu mii de poziții.

Este o poveste despre performanță, dar o performanță care vine cu multe sacrificii.

Miriam nu le numește sacrificii, ci momente în care a preferat să fie pe un teren de tenis decât în alte părți. În timp, miile de ore petrecute în antrenament s-au transformat într-un drum spre succes.


Însă nu e de ajuns doar să ai talent, ci este nevoie și de bani, mulți bani. Iar în România, o țară care nu investește în sport și în performanță, este greu să ajungi în topul profesioniștilor.

Din aceasta cauză, sportivii români aleg să meargă în alte țări, unde performanța este apreciată.

Începuturi și primii pași pe zgură

A început de mică să țină racheta în mână și asta pentru că avea foarte multă energie și tatăl ei a îndemnat-o spre tenis. După ce a pășit pe teren, și-a dat seama că asta vrea să facă pe viitor.

A avut multe încercări: putea să meargă la un liceu mai bun, putea să meargă la o facultate, dar a continuat, anii au trecut și sacrificiile au dat roade.

Miriam vrea să fie în top-ul mondial, cât mai sus în topul respectiv.

Munca din spatele unui jucător de tenis

Mulți nu știu ce înseamnă munca unui sportiv. Cei care vor performanță petrec bună parte din zi în antrenamente. De la antrenamente pe teren, la condiți fizică, tactică și pregătire mentală pentru un meci.

Toți sportivii au același program, dar delimitarea se face în momentul în care unul dintre ei preferă să pluseze, să își forțeze limitele, explică Miriam.

”Nu le-am numit niciodată sacrificii, pentru că îmi place ce fac”

Până să ajungi jucător profesionist, este un drum lung, pavat cu sacrificii. Dar Miriam spune că toate orele pe care le-a dedicat tenisului, adică mare parte din viața ei, nu sunt sacrificii deoarece face ce îi place.

”Nu mi s-a părut o problemă că nu am ieșit cu copiii în fața casei să mă joc sau că nu am mers la anumite petreceri sau că nu am stat atât de mult cu familia. Ok, au fost sacrificii, doar că mie mi-a plăcut ce fac și m-am dus după visul meu și am făcut-o cu plăcere”, a explicat Miriam.

Circuitul banilor câștigați din performanță

Banii câștigați în turnee sunt investiți în performanță, deoarece aceasta costă. Iar tenisul este un sport scump și este o problemă mondială în ceea ce se întâmplă cu veniturile unui jucător de tenis.

Jucătorii ca Miriam, care se află în top 250 WTA, nu câștigă financiar cum câștigă alți sportivi, precum fotbaliștii sau alți sportivi. Este o problemă reală, pe care și jucătoarea din Alba Iulia a subliniat-o în timpul interviului.

Efortul financiar pentru a urca în top

Mare, foarte mare este efortul financiar, explică Miriam. În România, pentru a face performanță în tenis, trebuie să faci parte dintr-o familie cu bani. Atlfel, ai două opțiuni: îți cauți sponsorizări sau te lași.

Miriam a primit ajutor din partea unor persoane. Se consideră norocoasă că a reușit să obțină sprijin din partea celor care au vrut și vor să investească în visul ei.

România versus țările în care se investește în sport

Nu mai este nici un secret că în România nu se investește în performanță. Miriam s-a întors din Canada, unde s-a antrenat pentru o perioadă, țară în care federația de tenis susține performanța.

”La noi nu mai este nimic de spus. În ultimii cinci ani, fondurile au fost blocate a fost un ajutor zero. Dar ce să zic, ne descurcăm cum putem și cred că dacă ai un vis o să îl poți îndeplini”.

De ce mulți sportivi români merg spre Canada

Răspunsul este unul simplu, fedarațiile ajută sportivii, există un buget generos pentru sport, iar sportivii sunt respectați, explică Miriam.

”Au un sistem foarte bine pus la punct și este de admirat. Visăm că și la noi s-ar putea întâmpla asta în câteva zeci de ani”, a spus jucătoarea din Alba Iulia.

Planuri de viitor

Miriam va merge într-un circuit de patru-cinci turnee pe zgură, în Spania și Italia. Vor fi ultimele turnee în care se punctează pentru Roland Garros.

Mai are câțiva pași până să ajungă în celebrul circuit, pași care nu sunt imposibili de făcut. Asta înseamnă că mai are neovie de câteva puncte pentru a se califica la turneu.

Dacă ai încredere, orice este posibil

”Eu, o fată din Alba Iulia, micuță, am ajuns să joc în multe locuri din țară și o să joc în cele mai bune turnee, oricine poate dacă are încredere”, este fraza care o caracterizează cel mai bine pe Miriam și care poate rezuma un interviu cu jucătoarea de tenis din Alba Iulia.

Un video interviu realizat de Cristian Panu și Raul Baciu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. gelu stoian

    marți, 08.10.2024 at 17:09

    In data da 08.10.2024 erai intr-un articol RECLAMA din Alba ! Cand te-ai intors din Canada ?????????????????????????????

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement