Connect with us
Advertisement

Eveniment

Jurnalul de izolare al unui tânăr, la Alba Iulia: Poliția mă verifică de două ori pe zi, iar la DSP trimit temperatura prin SMS

morsanu

Publicat

”Bună ziua domnule Moroșanu, de la poliție”, așa își începe ziua Alex, un tânăr din Alba Iulia, care de 10 zile s-a întors din Anglia și tot de atâtea zile se află în izolare. 

Supravegherea din partea DSP Alba se face pe încredere, iar poliția îl vizitează de două ori pe zi, dimineața și la prânz.

Seara, când luminile se sting, iar mașinile de poliție circulă pe străzi și îi anunță pe cetățeni să stea în case, Alex poate decide dacă iese afară sau nu, deoarece în zece zile nimeni nu l-a verificat pe timpul nopții. 

Dar acesta înțelege și respectă cu strictețe măsura impusă de autorități.

Mai mult de atât, este conștient de pedeapsa pe care o poate primi dacă nu stă la izolare.

Tânărul, un model care trebuie urmat de cei aflați la izolare, a povestit pentru Alba24 ce înseamnă să fii un ”izolat” în Alba Iulia, în plină pandemie de coronavirus. 

României o să îi fie foarte greu să facă față pandemiei. Se spune că cei din Diaspora ar trebui să fie mai deschiși la minte

În ultimii cinci ani, Alexandru a locuit în Warrington, la 30 de kilometri de Liverpool, Anglia. Și-a cumpărat un bilet de avion pentru data de 18 martie, dar pe la începutul lunii au apărut și primele cazuri pe teritoriul Marii Britanii.

A aterizat pe aeroportul din Cluj, unde i s-a luat temperatura, a completat un formular și a fost anunțat că următoarele 14 zile o să le petreacă în izolare.

Dar în aeroport mai erau și alți români veniți din străinătate, care se certau cu autoritățile și le spuneau că ei nu vor sta în izolare.

Atunci Alex și-a dat seama că României o să îi fie foarte greu să facă față pandemiei.

Supraveghere bazată pe încredere și vizite la ore fixe

Deși ar fi locuit, în cele 14 zile de izolare, doar cu mama sa, Alexandru a ales să închirieze un apartament în această perioadă.

După ce și-a declarat adresa pentru, izolare acesta a fost vizitat de un reprezentant de la DSP Alba. Bine, vizită e mult spus, după declarația tânărului.

Echipată din cap până în picioare, un inspector de la DSP Alba a sunat la ușă tânărului, iar de la trei metri i-a arătat – puse pe preșul de la ușă – documentele pentru izolare și cam asta a fost.

M-am simțit ca cel mai bolnav om de pe pământ când am văzut ca nimeni nu se aproprie de mine, nici măcar cu echipament de protecție.

Inițial a crezut ca va sta la izolare 5 luni, deoarece, pe documentele lăsate în fața ușii, data de ieșire era trecută 31.08.2020. După ce a sunat la DSP Alba, a aflat că este o greșeală și că va ieși pe 31 martie din izolare.

Tot atunci a aflat că se merge pe încredere la supraveghere. Mai exact, tânărul își ia singur temperatura și o trimite printr-un mesaj celor de la DSP.

Polițiștii locali din Alba Iulia îl vizitează pe tânăr de 2 ori pe zi, să se asigure că este acasă. Dimineața între 8.00 și 9.00 și apoi în jur de 16.00-17.00, dar mai întâi îl sună.

După ce îl sună, tânărul iese la geam, îi salută pe polițiștii locali, ei îl salută pe el, și cam asta e verificarea.

Din toată povestea asta cu verificarea la ore fixe, Alex își pune niște semne de întrebare: de ce numai la orele alea, de ce nu aleatoriu și, mai mult de atât, de ce seara nu se fac verificări.

Izolat nu înseamnă infectat

O altă mare problemă cu care se confruntă, încă de când a intrat în izolare, este frica oamenilor de a-l ajuta. Închis în casă, fără posibilitatea de a ieși afară pentru a-și cumpăra strictul necesar, Alex s-a aflat în situația de a apela la cunoștinte. Degeaba a sunat pe la diverși prieteni și i-a rugat să îi facă cumpărăturile, că s-a lovit doar de refuzuri.

Nici cu firmele de taxi nu a avut succes, nimeni nu a vrut să preia comisioane de la un om aflat în izolare. Singura opțiune a rămas mama lui. La două zile vine, îi lasă pe pervazul geamului (stă la parter) câte o plasă cu alimente și pleacă. În rest nimeni, nimic.

Mai mult de atât, s-a trezit și cu un vecin care i-a făcut o plângere la poliție că nu respectă programul de izolare și că seara iese afară din casă. Atunci, după un scurt ”interogatoriu”, tânărul a fost întrebat de ce iese din casă seara, el le-a răspuns că nu iese și cam asta a fost. Fără verificări suplimentare, fără nimic altceva.

Vineri, 27 martie, la nivelul județului Alba se aflau în izolare 1771 de persoane și 164 în carantină. În ultima săptămână au fost întocmite mai multe dosare penale pentru nerespectarea măsurilor de izolare. Cele mai multe sunt la Cugir. Acolo, o femeie s-a ales cu două dosare, pentru că a ieșit din izolare.

Cea mai recentă abatere este a unui bărbat din Ighiu care a revenit în țară, dar nu a stat în casă și a plecat cu mașina. A fost prins de polițiști aproape de județul Cluj.

Cazul lui Alexandru este unul fericit, venise dintr-o zonă în care nu erau confirmate infectări, iar după 10 zile starea de sănătate este una bună și nu are simptome. Tânărul respectă măsurile de izolare la domiciliu, dar dintre cei 1771 aflați în aceeași situație, câți fac la fel?

Oficial, în județul Alba există doar un singur caz confirmat de coronavirus, iar autoritățile statului, închise în bula secretomaniei, se asigură că informațiile oferite rămân așa cum sunt, puține și vagi.

 

 

 

 

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Raul

    sâmbătă, 28.03.2020 at 14:37

    Ati venit cu sau fara virus,peste o luna sau doua plecati inapoi ,fiindca acolo viata isi va relua cursul normal.Din pacate in tara unde ati crescut va ramine boala si durerea celor afectati de acest virus.Ati dat dovada de inconstenta si nesimtire crasa,un an ar trebui sa va tina in casa.Sa aveti un sejur placut in Romania

  2. Coco

    sâmbătă, 28.03.2020 at 23:54

    Bravo, Alex! Ești un exemplu și un erou!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement