Uncategorized
MIERCURI: Înalta Curte decide privind conexarea dosarelor „Berbeceanu”. Comisarul ar putea fi şi parte civilă, şi inculpat
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va decide miercuri, 21 ianuarie 2015, dacă este posibilă conexarea celor două dosare în care este implicat fostul şef al BCCO Alba Iulia, comisarul-şef Traian Berbeceanu. Dacă într-unul dintre cazuri, acesta este parte civilă, iar fostul şef DIICOT Alba, Ioan Mureşan şi fostul procuror Nicolaie Cean, respectiv poliţistul Alin Muntean sunt inculpaţi, în al doilea dosar, este inculpat alături de alte persoane din Hunedoara.
Reamintim că varianta conexării celor două dosare a fost pusă în discuţie la termenul din 14 ianuarie, în condiţiile în care în cauza în care este inculpat Traian Berbeceanu nu au fost desfăşurate, deocamdată, acte procedurale. Dosarul în care Berbeceanu este acuzat de DIICOT este pe rolul Tribunalului Bucureşti, instanţă ce a decis iniţial restituirea materialului de urmărire penală la parchet. Ulterior, DIICOT a obţinut menţinerea dosarului în stare de judecată printr-o decizie definitivă a Curţii de Apel Bucureşti.
În 21 ianuarie este programată la Înalta Curte audierea inculpatului Nicolaie Cean şi a părţii civile Traian Berbeceanu.
Săptămâna trecută a fost audiat ofiţerul Alin Muntean, fost coleg cu Berbeceanu la BCCO Alba Iulia. Dacă decizia judecătorului va fi pentru conexarea dosarelor, comisarul şef Traian Berbeceanu va avea în noul dosar atât calitatea de parte civilă, cât şi cea de inculpat.
Pe site-ul ÎCCJ au fost trecute ca părţi în dosar persoanele trimise în judecată de DIICOT împreună cu Berbeceanu. Este vorba despre Gheorghe şi Anca Rusu, Ion Vasile Urs şi Mihai Adrian Mihalache.
În 14 ianuarie, Traian Berbeceanu a cerut audierea a 18 martori, printre care şi fostului procuror-şef al DIICOT, Alina Bica, aceasta din urmă putând confirma faptul că încă din aprilie 2013 conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi conducerea Poliţiei Române au fost informate de chiar de către acesta despre faptele comise de Muntean şi Mureşan.
Citeşte şi Traian Berbeceanu a cerut ICCJ audierea Alinei Bica, șefului Poliției Române și a unor procurori, în calitate de martori
Berbeceanu a cerut şi audierea Georgianei Hosu, director adjunct al DIICOT, precizând că aceasta a fost de faţă la discuţiile purtate cu Alina Bica. De asemenea, Berbeceanu a cerut audierea lui Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, pentru „a dovedi încrâncenarea cu care Mureşan şi Munteanu” doreau să îl înlăture pe acesta din funcţie. Totodată, Berbeceanu a cerut şi audierea lui Dan Hosu, fost poliţist în cadrul Poliţiei Române. Poliţistul a mai cerut şi audierea chestorilor de Poliţie Florentin Robescu şi Claudiu Cucu, a procurorilor DIICOT Valentin Trif şi Adrian Baican, de asemenea procuror al DIICOT, a Dianei Pecincu, procuror Parchet de pe lângă Tribunalul Iaşi, Florin Nane, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Florin Dumitraş, Mircea Adrian, Augustin Lazăr, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a lui Dumitru Oprea Florin Viorel. În afară de aceştia, instanţa a decis anterior audierea a peste 90 de martori din partea acuzării (DNA) şi inculpaţilor Ioan Mureşan, Alin Muntean şi Nicolaie Cean. Instanţa va decide cu privire la cererile comisarului şef tot în 21 ianuarie.
Traian Berbeceanu a fost trimis în judecată, în iulie 2014, de procurorii DIICOT, fiind acuzat de luare de mită, sprijinire a unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la delapidare. Dosarul ar urma să fie soluţionat de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti.
Traian Berbeceanu a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, în dosarul de la DIICOT Alba în care a fost acuzat, fără probe, că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.
El a fost schimbat din funcţie în octombrie 2013, fiind repartizat, la începutul lunii decembrie 2013, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.
Dosarul lui Berbeceanu a fost preluat de la DIICOT Alba la Structura Centrală a Direcţiei în 1 noiembrie 2013.
În 16 mai 2014, DIICOT anunţa că în dosarul lui Berbeceanu a fost extinsă urmărirea penală faţă de acesta, pentru luare de mită, spălare a banilor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În 16 iulie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Ioan Mureşan, procuror şef al DIICOT Alba la data faptelor, pentru abuz în serviciu, represiune nedreaptă şi fals intelectual, pe Nicolaie Ioan Cean, fost procuror DIICOT în perioada 7 decembrie 2009 – 15 august 2013, în prezent pensionat, pentru complicitate la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, şi pe Alin Mirel Muntean, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă.
Potrivit DNA, fostul şef al DIICOT Alba şi cei doi complici ai săi au fabricat dosarul lui Traian Berbeceanu încercând să îl reducă la tăcere pe fostul şef al BCCO Alba şi să obţină de la acesta materiale despre care credeau că i-ar fi putut incrimina.
Citeşte şi Caz UNIC în justiția românească: Berbeceanu trimis în judecată pentru fapte incriminate de persoane ACUZATE că au FABRICAT probele
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News