Actualitate
Ministrul Dan Şova a promis racordarea oraşului Cugir la autostrada Orăştie-Sibiu
Deputatul PNL de Alba, Dan Coriolan Simedru a anunţat vineri în cadrul unei conferinţe de presă că a primit promisiunea din partea noului ministru al Transporturilor, Dan Şova că oraşul Cugir va fi racordat la autostrada Orăştie-Sibiu. Potrivit lui Simedru, racordarea se va face numai după finalizarea autostrăzii. În următorii doi ani, în judeţul Alba vor fi derulate şi cele mai mari investiţii în domeniul transporturilor.
Simedru a spus că a renunţat la activitatea în cadrul comisiei de administraţie publică locală din Camera Deputaţilor şi a ales să facă parte din cea de transporturi, motiv pentru care marţi, în cadrul audierilor miniştrilor în comisiile de specialitate, l-a întrebat pe Şova dacă îşi mai menţine disponibilitatea pentru racordarea oraşului Cugir la autostradă. Potrivit deputatului PNL de Alba, Şova a fost destul de evaziv în a oferi informaţii şi s-a limitat la a spune că s-a luat în discuţie, la nivelul CNADNR, posibilitatea de a se face un proiect nou pentru ieşirile la autostradă spre Cugir şi a promis că o singură cale de intrare – ieşire va fi.
„Este prima dată când, într-un cadru oficial, în faţa parlamentarilor, un ministru al Transporturilor îşi asumă execuţia racordării Cugirului la autostradă. Domnul ministru Şova şi-a asumat această racordare. A făcut precizarea că se va întâmpla după ce va fi finalizată autostrada şi că nu va fi din fondurile europene, ci din bugetul ministerului”, a declarat deputatul PNL.
În cadrul conferinţei de presă, Simedru a menţionat că în următorii doi ani în judeţul Alba vor fi derulate cele mai mari investiţii în domeniul transporturilor, prin construcţia autostrăzilor Sebeş – Turda şi pe ruta Arad – Bucureşti, precum şi modernizarea căii ferate, cu noile linii pentru trenuri de mare viteză.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News