Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ministrul Educației: Din ianuarie 2015 încep CONCURSURILE pentru funcțiile de conducere din învățământ

Publicat

Ministrul Educației,Remus Pricopie, a anunțat, joi, că obiectivul ministerului este ca până la 1 septembrie 2015 toate funcţiile de conducere din sistemul de educaţie să fie ocupate prin concurs. Primele concursuri urmează să se desfăşoare începând cu luna ianuarie. Reamintim că în județul Alba șapte inspectori școlari și zeci de directori de școli și grădinițe și-au pierdut funcțiile după ce conducerea IȘJ Alba a hotărât să nu le mai prelungească detașările, fapt ce a generat nemulțumiri atât în rândul acestora, cât și ale părinților elevilor. Odată organizate concursuri pe posturi, aceste situații ar putea fi evitate.

Citește și Manevre înainte de ”prezidențiale”: Inspectori școlari și directori de școli, SCHIMBAŢI de conducerea IŞJ Alba. LISTA modificărilor în funcţii

Pricopie a declarat, într-o conferinţă de presă, că primele concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere în sistemul de învăţământ vor fi în ianuarie 2015, după ce intervalul septembrie-decembrie va fi unul de stabilire a procedurilor, de clarificări, dezbatere publică şi depunere a candidaturilor.

El a spus că din ianuarie vor începe concursurile pentru ocuparea funcţiilor de inspectori şcolari, inspectori şcolari generali şi inspectori şcolari generali adjuncţi, apoi vor urma concursurile pentru posturile de director şi director adjunct din licee, iar în final vor fi organizate concursuri pentru funcţiile de conducere din şcoli, grădiniţe, cluburi şcolare şi sportive.

Citește și MIZA politică a schimbărilor din funcţii de la IŞJ Alba: ”Directorii de şcoli sunt puși să semneze adeziuni la PSD şi inspectorii, folosiţi în campanie”

„Practic, obiectivul nostru este ca la 1 septembrie 2015 toate funcţiile de conducere să fie ocupate sau în marea lor majoritate să vorbim despre funcţii de conducere ocupate prin concurs”, a spus Pricopie.

El a precizat că în sistemul de educaţie sunt peste 10.000 de funcţii de conducere care vor fi ocupate prin concurs şi a explicat că nu au putut fi organizate concursuri pentru funcţiile de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar întrucât consiliile de administraţie ale acestora funcţionau după vechea lege şi nu se puteau constitui după Legea 1/2011.

Citește și Înlocuirea directorului unei școli din Șpring scoate părinții elevilor și profesorii în stradă

„Vă informez că aproape 40 la sută din consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ din România funcţionau după legea veche, pentru că nu se puteau constitui după legea nouă, respectiv Legea 1/2011, pentru că acolo avem reprezentanţi ai Consiliului Profesoral al şcolii, ai autorităţilor locale, reprezentant al primarului, observatori din partea sindicatului şi elevilor”, a spus Pricopie, arătând că în multe situaţii primăriile nu şi-au trimis reprezentanţii în aceste consilii.

Ministrul Educaţiei a mai spus că o altă prevedere a Legii 1/2011 precizează că o şedinţă a consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ nu se poate desfăşura dacă nu întruneşte un cvorum de două treimi.

„În multe situaţii, primăria nu a trimis reprezentanţi, gândiţi-vă că Bucureştiul are aproape 500 de unităţi de învăţământ, dacă trimiţi 1-2-3 reprezentanţi, depinde de structură, dacă şcoala e mai mare trebuie să trimiţi mai mulţi reprezentanţi, dacă e mai mică, mai puţini. Vorbim de aproximativ 1.000 de persoane pe care numai Bucureştiul trebuie să le desemneze în CA, în majoritatea cazurilor s-a întâmplat în Bucureşti, dar sunt alte localităţi în ţară unde nu s-a întâmplat acest lucru”, a precizat Pricopie.

El a arătat că în procesul de desemnare a directorului unei unităţi consiliul de administraţie este „fundamental”, întrucât dacă nu este constituit acesta nu se poate organiza concursul.

„Ceea ce am făcut prin Ordonanţa 49 a fost să deblocăm acest lucru. Nu am schimbat regulile, dar am mai introdus o regulă că dacă nu se întruneşte cvorum la prima şedinţă, se poate convoca o a doua şedinţă, unde cvorumul este jumătate plus unu. În felul acesta se deblochează şi cazurile în care nu s-a putut întruni până acum”, a spus ministrul.

Pricopie a precizat că a fost realizat un proiect de Ordin de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie care urmează să fie supus dezbaterii publice şi aprobat în următoarele săptămâni, apoi vor fi aprobate şi metodologiile pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar, inspector şcolar general şi inspector şcolar general adjunct.

„Eu cred că în această toamnă reuşim să clarificăm toate aceste lucruri şi să declanşăm concursurile”, a spus Pricopie.

El a subliniat că ultimele concursuri s-au organizat în sistemul de educaţie în perioada în care era secretar de stat în minister şi preşedinte al Comisiei de Dialog .

„Iată, după şapte ani, sunt iar în situaţia de a declanşa concursurile în învăţământ şi cred că vom face un lucru bun”, a mai spus ministrul Educaţiei.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement