Connect with us
Publicitate

Actualitate

Monedă de argint din vremea principelui Ștefan Báthory, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Unirii din Alba Iulia

Publicat

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia prezintă marți, 10 noiembrie, de la ora 11.00, exponatul lunii noiembrie.

Este vorba despre o monedă de argint de 3 groși, bătută de regele Poloniei, Ștefan Báthory/1581.

Născut în 27 septembrie 1533 la Șimleu Silvaniei, Ștefan Báthory a fost ales de Dietă la 25 mai 1571 ca principe al Transilvaniei, după decesul lui Ioan Sigismund Zápolya. Câțiva ani mai târziu va obține și tronul Poloniei, ca urmare a căsătoriei cu Anna Jagiełło, fiica regelui polonez Sigismund I cel Bătrân și sora ultimei regine a Ungariei, Izabella Zápolya.

În noua sa calitate de rege al Poloniei și mare duce al Lituaniei, pe care a deținut-o începând din 1 mai 1575 și până la decesul survenit subit în 12 decembrie 1586, Ștefan Báthory a continuat să conducă și destinele Transilvaniei, prin intermediul fratelui său, Cristofor Báthory, care a fost investit cu vechea funcție de voievod.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate