Connect with us
Advertisement

Eveniment

Nereguli grave descoperite de inspectorii ANAF la firmele care efectuează ITP-uri. Ce probleme au fost identificate

Publicat

Inspectorii anti fraudă de la ANAF au descoperit o serie de nereguli grave la firmele care efectuează ITP-uri. Neregulile au fost descoperite în urma unor controale efecutate la nivel național. 

Potrivit unui comunicat emis de ANAF au fost identificate neconcordanțe semnificative între prestațiile efectuate și veniturile impozabile declarate.

Ce au descoperit inspectorii ANAF

Astfel, la cei 600 de contribuabili selectați într-o primă fază la nivel național, inspectorii DGAF au identificat un număr foarte mare de prestații ITP nedeclarate din punct de vedere fiscal în anii anteriori, existând chiar și diferențe de peste 19.000 de prestații ITP nefiscalizate la un singur contribuabil.

Până în prezent, au fost finalizate 383 controale antifraudă în cadrul cărora au fost constatate creanțe fiscale suplimentare de peste 45 milioane lei.

Prima evaluare a rezultatelor

Totodată, după o primă evaluare a rezultatelor, au fost constatate și efecte indirecte în planul conformării. În acest sens, în prima jumătate a anului 2024, comparativ cu perioada similară a anului 2023, au fost emise peste 100.000 bonuri fiscale în plus, adică o creștere cu 18% a numărului de bonuri fiscale, iar valoarea absolută a sumelor fiscalizate prin intermediul aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF) a crescut cu circa nouă milioane lei, reprezentând o creștere procentuală de 6%.

Un alt efect important al acțiunii DGAF, care indică o creștere consistentă în planul conformării la emiterea de bonuri fiscale, este faptul că, în perioada analizată, ecartul dintre numărul de prestații declarate la RAR și numărul de bonuri fiscale declarat la ANAF prin intermediul AMEF s-a redus cu 56%, ceea ce indică o reducere substanțială a serviciilor nedeclarate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement