Connect with us
Publicitate

Eveniment

Ninsori și ger: Vremea se schimbă din 7 ianuarie. Elena Mateescu, directorul ANM anunță temperaturi de până la minus 20 de grade

Publicat

Vremea se schimbă radical în România. Începând de duminică 7 ianuarie vreme se răcește, iar din 8 ianuarie un val de aer polar va aduce un episod de frig în țara noastră. Săptămâna viitoare se vor înregistra temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius, a anunțat șefa ANM, Elena Mateeascu.

Cele mai scăzute temperaturi ale acestei perioade geroase sunt aşteptate pentru dimineţile zilelor de marţi şi miercuri.

Vezi și Gerul pune stăpânire pe România. Sefa ANM a făcut anunțul: Minus 21 de grade în unele zone din Transilvania

Aerul polar ajunge în România, iar începând de luni, 8 ianuarie, răcirea va fi una semnificativă. Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a declarat la Digi24 că masa de aer polară va aduce frig, lapoviță și ninsoare.

În prima parte a săptămânii, minimele pe parcursul nopților și dimineților vor scădea sub minus 15 grade Celsius, în jumătatea nordică a Moldovei, estul Transilvaniei, dar și în regiunile intracarpatice.

„Va fi ger, pentru că vom vorbi de temperaturi, luni, care vor caracteriza o vreme geroasă, în special noaptea şi dimineaţa, dar şi pe parcursul zilelor.

Val de aer polar în România: temperaturi până la minus 20 de grade Celsius

Luni, cel puţin, maximele vor fi predominant negative în aproape toată ţara, cu cele mai coborâte valori maxime, -10 (grade Celsius – n.r.) în nordul Moldovei, în depresiunile din estul Transilvaniei, până la cel mult zero, un grad, local în sud-vestul Olteniei.

Iar marţi dimineaţă şi miercuri dimineaţă este posibil să consemnăm vârful acestui episod din perspectiva celor mai geroase nopţi şi dimineţi, pentru că minimele vor coborî până la -15, posibil -20 de grade în condiţiile în care vom avea şi strat de zăpadă”, a anunţat, vineri seară, la TVR Info, directorul ANM, Elena Mateescu.

Aer polar foarte rece. Aduce ninsori și ger

Masa de aer polar foarte rece aduce ninsori și ger, iar răcirea este una semnificativă pentru săptămâna 8-16 ianuarie. Minimele pe parcursul nopților și dimineților în prima parte a săptămânii vor coborî sub minus 15 grade Celsius.

„Săptămâna va comporta un proces de răcire caracteristic la nivelul întregii țări și vorbim de temperaturi care începând de luni, 8 ianuarie, la nivelul maximelor să fie sub minus 10 grade în nordul Moldovei până la cel mult minus 3, minus 2 grade Celsius în restul regiunilor.

Citește și VREMEA se schimbă radical. Cât de mult scad temperaturile, perioadele cu ninsori și ploi. Prognoza meteo până în 5 februarie

Minimele pe parcursul nopților și dimineților mai ales în prima parte a săptămânii sub minus 10, chiar minus 15 grade Celsius până la minus 5, minus 6 în restul teritoriului.

Și vorbim de minimele cele mai coborâte în jumătatea nordică a Moldovei, dar și în regiunile intracarpatice, nu numai în zonele depresionare din estul Transilvaniei, acolo unde cunoaștem zona ca fiind Polul frigului în țara noastră.

Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta

Masa de aer polar foarte rece va aduce fenomene specifice datei din calendar. E vorba de o scădere bruscă și semnificativă cu diferențe foarte mari de temperaturi de la o zi la alta.

Citește și Vremea în România: Când vin ninsorile în luna lui Gerar. Un Vortex Polar ar putea aduce iarna, după 8 ianuarie

Va aduce de asemenea în zonele nordice și montane ninsori, iar în centrul precipitații mixte, în timp ce în sud, cel puțin duminică vor fi mai ales ploi, după care este posibil ca în contextul răcirii accentuate să resimțim și în zonele din partea de sud a țării, începând de luni, transformarea precipitațiilor în lapoviță și ninsoare.

Răcirea este una semnificativă pentru săptămâna 8-16 ianuarie, după care ne așteptăm să intrăm într-un normal din punctul de vedere al regimului de temperaturi și al cantităților de precipitații”, mai spune directorul ANM.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate