Connect with us
Publicitate

Actualitate

Normele de aplicare a noilor legi pentru achiziţiile publice, aprobate de Guvern. De când redevine funcţional SEAP

Publicat

taxe Proiectele de hotărâre privind normele de aplicare a legilor referitoare la achiziţiile publice au fost aprobate joi de Guvern. După publicarea lor în Monitorul Oficial, vineri sau luni, sistemul eletronic de achiziţii publice va redeveni funcţional.

Vezi şi Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP) nu funcţionează. Trebuie adaptat la noile proceduri de atribuire

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), Bogdan Puscaş a declarat că la elaborarea pachetului de norme s-a avut în vedere respectarea a patru principii generale:

– cheltuirea banului public trebuie să fie aceeaşi ca şi cum am cheltui banii personali;

– creşterea exigenţei verificării şi monitorizării modului în care se fac achiziţiile publice, în sensul că bugetul national va fi verificat cu rigoarea cu care sunt verificate fondurile europene;

– orientarea mai mult spre rezultate, către achiziţii care se vor transforma şi în contracte de succes implementate până la final;

– creşterea nivelului de transparenţă.

Vezi şi Noul sistem al achiziţiilor publice directe. Care sunt modificările din legislaţie

Cele mai importante prevederi
Clarificarea modului de aplicare a criteriilor de atribuire a contractelor de achizitii publice, prin explicitarea subcriteriilor „calitate-preţ” si „costul cel mai scazut” vor fi introduse ca elemente de noutate prin legile achizitiilor publice. In cazul in care criteriul utilizat este „cel mai bun raport calitate-pret” sau „cel mai bun raport calitate-cost”, stabilirea ofertei castigatoare se realizeaza prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm specific de calcul. Factorii de evaluare a ofertelor, precum si algoritmul de punctare se precizeaza in mod clar si detaliat in cadrul documentatiei de atribuire si vor reflecta metodologia de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice si financiare prezentate de ofertanti. In cazul contractelor de servicii avand ca obiect prestatii intelectuale, cum ar fi cele de consultanta/asistenta tehnica, elaborare studii, proiectare sau supervizare, aferente unor proiecte de complexitate ridicata, criteriul de atribuire „calitate-pret” se aplica in mod obligatoriu, iar ponderea alocata factorului pret nu poate fi mai mare de 40%. In cazul in care criteriul de atribuire utilizat este „costul cel mai scazut”, acesta se raporteaza la durata ciclului de viata al produsului/serviciului si frecventa utilizarii sale.
Detalierea modului in care procedura de licitaţie deschisa şi licitaţie restrânsă se vor desfăşura integral prin mijloace electronice (on-line) începand cu luna iunie 2016 pentru toate autoritatile contractante si incepand cu ianuarie 2018 pentru unitatile de achizitii centralizare. Transmiterea spre publicare a anunturilor catre operatorul SEAP se realizeaza numai prin mijloace electronice, prin completarea formularelor specifice disponibile in SEAP la adresa de internet www.e-licitatie.ro si numai de catre autoritatile contractante inregistrate.
Dezvoltarea si detalierea modului in care se va realiza consultarea pieţei – parte a procesului de achizitie publica in cazul in care se doreste achizitionarea unor produse/servicii/lucrari cu grad ridicat de complexitate tehnica, financiara sau contractuala, ori din domenii cu un rapid progres tehnologic. Procesul de consultare se initiaza prin publicarea in SEAP sau prin orice alte mijloace a unui anunt de consultare, proces la care poate participa orice persoana/organizatie interesata. Cei interesati pot trimite  opinii, sugestii sau recomandari, autoritatea contractanta urmand sa le ia in considerare pe cele pe care le considera relevante, insa avand obligatia sa publice in SEAP rezultatul procesului de consultare a pietei, nu mai tarziu de momentul initierii procedurii de atribuire. Concret, aspectele supuse consultarii vizeaza, fara a se limita la acestea, potentiale solutii tehnice, financiare sau contractuale pentru a raspunde nevoilor autoritatilor contractante, aspecte legate de strategia de contractare, inclusiv divizarea pe loturi (in cazul achizitiilor sectoriale), posibilitatea solicitarii de oferte alternative.
ANAP evaluează, înainte de transmiterea spre publicare a invitaţiei/ anunţului de participare /simplificat /de concurs, conformitatea cu legislaţia a documentaţiilor de atribuire cu excepţia caietului de sarcini sau a documentatiei descriptive, in masura in care valoarea estimata a achizitiei este egala sau mai mare decat urmatoarele praguri:

225.000 lei pentru contractul de furnizare;

225.000 lei pentru contractul de servicii;

2.250.000 lei pentru contractul de lucrari,.

Se introduce Strategia de contractare, care este un document al fiecarei achizitii cu o valoare mai mare sau egala cu pragurile de:

23.227.215 lei, pentru contractele de achizitie publica/acordurile-cadru de lucrari;

600.129 lei, pentru contractele de achizitie publica/acordurile-cadru de produse si de servicii;

3.334.050 lei, pentru contractele de achizitie publica/acordurile-cadru de servicii care au ca obiect servicii sociale si alte servicii specifice. Concret, prin aplicarea acestei strategii se acorda importanta etapelor de pregatire a procesului de achizitie si de derulare a procedurii.

Un alt element important de noutate cuprins in normele de aplicare a legii achizitiilor sectoriale vizeaza prelungirea duratei acordului-cadru. Astfel, durata acordului-cadru va putea creste de la 4 ani cat este in prezent, la maximum 8  ani, cu exceptia cazurilor pe care entitatea contractanta le poate justifica doar prin obiectul specific al contractelor subsecvente ce urmeaza sa fie atribuite.
Noile legi privind achizitiile publice au fost publicate in Monitorul Oficial in data de 23 mai 2016.

sursă: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate