OPINIE - Lucian Urcan: “Hai să nu facem politică!”

Auzim des expresia asta - “hai să nu facem politică” - în diverse locuri. De la masa în familie la ședința de bloc și înapoi, ca o promisiune că dacă nu facem așa ceva (politică, adică), rămânem neutri și civilizați. Doar că fraza asta e o iluzie. Facem politică tot timpul, chiar și atunci când pretindem că nu facem. Nu pentru c-am minți, ci pentru că avem o idee greșită despre ceea ce înseamnă politica.

Gândește-te la hora de la nuntă. Unii intră în cerc, alții privesc de pe margine, alții aplaudă - tot de pe margine, alții se dau mai în spate. Dar ea, marginea, există tocmai pentru că există hora. Iar privitorii fac și ei parte din ea, fie că admit asta, fie că nu.

Politica nu înseamnă partide

Când auzim cuvântul “politică” ne gândim automat la Parlament, la campanii electorale, la partide, la emisiuni cu oameni care țipă unii la alții, cu vocabular limitat și costume scumpe.

Publicitate

Trăim în comunitate, așa că negociem permanent. În familie, la bloc, la serviciu, în oraș. Partidele sunt doar forma cea mai organizată a acestei negocieri, nu întregul ei.

Ce detestăm noi, pe bună dreptate, e altceva: politicianismul. Jocurile de partid, clientelismul, promisiunile goale. Doar că, din dezgust față de anumiți politicieni, am ajuns să respingem totul la grămadă. Odată cu renunțarea la politicieni, am renunțat și la politică, adică la dreptul nostru de a decide.

Faci și când faci, și când nu faci

Faci politică atunci când bârfești. Construiești alianțe - firave, pentru că o altă bârfă le poate dizolva oricând. Ridici și cobori reputații - mai ales pe a ta. Decizi cine-i “de-al vostru” și cine nu. Când stai departe de bârfă, iar faci politică - refuzi jocul, iar refuzul tău e observat.

Faci politică atunci când participi la un eveniment. Prezența ta susține, legitimizează, contează la numărul total. Când nu participi, faci la fel de multă politică. Scaunele goale spun tot ce nu se spune cu voce tare.

Faci politică atunci când accepți să faci treaba murdară a altora. Prietenul care plimbă vorba de la o masă la alta, colegul care e de acord cu alții fără să știe ce alege, omul care “aranjează” ceva la rugămintea cuiva - toți lucrează, deseori fără să știe, în interesul altcuiva. Paradoxal, tocmai cei care “nu fac politică” sunt cei mai ușor de folosit. Sunt masă de manevră.

Faci politică atunci când ameninți, în încercarea de-a intimida. Faci politică atunci când te laşi intimidat, pentru că tăcerea ta lasă loc celui care strigă mai tare. Și faci politică atunci când nu te lași intimidat, când pui întrebarea incomodă care trebuie pusă și când expui o altă viziune decât cea așteptată de la tine. Iar asta e cea mai curajoasă formă de politică, și prin urmare cea mai rară.

Cuvintele alese conteazǎ

Faci politică prin cuvintele pe care le alegi. Puține verbe au fost tocite în ultimii ani în așa hal ca “a asuma”. Ministrul își asumă deficitul, directorul își asumă decizia, totul e bine și frumos până atunci când apar consecințele și toți se fac că plouă, așteptând ca știrile să mute atenția oamenilor pe alt subiect.

Atunci când “a asuma” e rostit fără sens, rămân două variante. Fie vorbitorul nu știe ce înseamnă cuvintele alese (deci, e analfabet funcțional), fie știe și nu-i pasă (deci, e mincinos). Și nu doar politicienii fac asta. La birou, în familie sau în cercurile sociale, “îmi asum” ajunge adesea o formulă care ține locul unei scuze. Al uneia neasumate, culmea.

Neutralitatea nu existǎ

Există doar politică asumată și politică făcută din comoditate, din frică sau la comanda altora. Cine spune “eu nu fac politică” nu stă deoparte - și-a ales deja tabăra, doar că se teme să admită asta.

Hora se joacă oricum. Întrebarea e doar dacă intri în ea conştient sau ești tras de mână. Iar cine rămâne pe margine nu e un spectator nevinovat - e omul care face politică în favoarea altora.

Nu putem alege dacă “facem” politică. Putem alege doar dacă o facem cu ochii deschiși.

Foto: Imagine realizată cu ajutorul AI