Eveniment
OPINIE/ România, mereu surprinzătoare: Ni se îmbolnăvesc medicii în spitale și noi combatem pandemia cu imnu’ tare-n difuzoare
Sunt unul dintre oamenii care iubește din tot sufletul România. Sunt mândru când văd tricolorul fluturând și mă emoționează mereu imnul național. Și nu arunc aceste vorbe în vânt… Nu pot însă să accept ipocrizia și modul în care guvernanții noștri au încercat în aceste zile să ne manipuleze emoțional folosind valorile naționale în care credem.
Guvernanții par în aceste vremuri niște copii prinși că nu și-au învățat bine lecția și vor să fenteze audiența cântând cu patos patriotic imnul de stat. Și toate acestea într-o încercare disperată de a scăpa de corigența care le amenință procentele de încredere și voturile de la următoarele alegeri. Așa am ajuns ca să ni se îmbolnăvească medicii în spitale și noi să combatem pandemia cu imnu’ tare-n difuzoare.
Mai băieți, voi, ăștia care va jucați în aceste zile cu România, nu vă mai comportați ca niște comuniști notorii. Sunteți liberali, ce naiba! Dar nu ați învățat nimic despre democrație și despre faptul că orice stare de panică se tratează, nu cu un fals patriotism, ci cu informare corectă și continuă. Așa că în difuzoarele alea mai bine ați transmite numărul de testări făcute în fiecare comunitate, numărul de măști și combinezoane pe care le-ați cumpărat pentru medici, numărul de aparate de ventilație și așa mai departe. Așa poate v-am crede și noi ca munciți, dar mai ales că ne respectați cu adevărat și că iubiți țara asta, al cărei imn îl folosiți în aceste zile într-o campanie de manipulare.
Ce naiba vă deosebește de comuniștii de la Beijing, care mint și manipulează populația și opinia internațională? Ascundeți în aceste zile sub preș informațiile în speranța că noi, proștii ăștia care vă votăm, vom vedea în roz situația dezastruoasă din sănătatea românească.
Băieți, suntem o țară bolnavă, pe care ați infestat-o cu toții. Voi, liberali, pesediști, pediști, feseniști, comuniști sau cum naiba vă mai spuneți. Noi știm asta…
Nu credeți? Deschideți larg ochii și priviți situația reală din spitalele din România, spitalele în care și voi riscați să ajungeți, acum când nu mai puteți fugi în clinicile de fițe din Viena sau Turcia. În primul rând spitalele astea colcăie de învârteli și interese economice cu firme de casă, transpartinice. Apoi, în vremuri de criză, stăm bine la planuri și strategii, în timp ce în realitate totul se desfășoară haotic din cauza celor pe care voi i-ați plantat politic în punctele cheie. Vreți să știți de ce sunt speriați medicii și asistentele din spitalele astea? Pentru că sunt trimiși să lupte cu moartea doar cu mâinile goale. O mască, o pereche de mănuși și un halat de vizitator pe zi, dezinfectant cu rația și sub cheie, dar mai ales direcții și ordine incoerente. Acestea sunt realitățile cărora le fac față ei, cei din linia întâi. Cu toate acestea, sunt oameni care nu fug, care luptă chiar și cu mâinile goale cu virusul și moartea. Le e frică însă de incompetența voastră și a celor pe care vă încăpăținați să îi susțineți în posturile cheie, la conducerea spitalelor sau a direcțiilor de sănătate.
Și revenind la imn. Dați tare în difuzoare, nu imnul național, ci informații și comunicări. Spuneți-le oamenilor realitatea cu care ne confruntăm, chiar dacă e dură și greu de digerat. Fiți transparenți, fiți coerenți în informații, fiți calmi și lucizi! Renunțați la politicianismele ieftine și la gargara dâmbovițeană și treceți de la vorbe la fapte! Doar așa aveți șansa să ne liniștiți și să trecem împreună cu bine peste această situație grea.
Nu uitați că orice virus poate fi tratat, mai devreme sau mai târziu, dar teama, neîncrederea, panica, generate de lipsa de informare, vor lăsa răni necicatrizabile în fiecare român.
Dan Lungu
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News