Oraşul Zlatna, în fotografii de epocă. Aici s-a utilizat prima dată în Transilvania maşina cu aburi

Cele mai vechi vestigii ale localităţii Zlatna datează de la sfârşitul Epocii Bronzului şi începutul Epocii Fierului, constând dintr-un depozit de obiecte de bronz. Începuturile istoriei în izvoarele scrise se plasează în epoca daco-romană, când s-a numit Ampelum.

Poarta de intrare în Ţara De Piatră

Împăraţii romani au luat în stăpânire minele de aur din această zonă printr-un reprezentant direct numit “procurator aurariarum” care îşi avea sediul aici. Primul procurator instalat de împăratul Traian s-a numit Marcus Ulpiu Herminus. Prima atestare documentară sub denumirea de Ampellum datează din anul 158 d. Hr. pe vremea împăratului roman Antoninus Pius. În timpul lui Septimius Sever, oraşul Ampellum a fost ridicat la rangul de municipium şi a devenit cel mai important centru din Munţii Apuseni, fiind păzit de un detaşament al Legiunii a XIII-a Gemina. După părăsirea Daciei de către romani, rămâne un important centru de continuitate şi formare a poporului şi limbii romane şi primeşte toponimicul de Zlatna, după bogăţia lui în aur. Oraşul Zlatna este numit „Poarta de intrare în Țara de Piatră” (Munţii Apuseni).

În Evul Mediu este amintit, la 1201, sub denumirea de „Ţara Abrudului şi Zlatnei”, zonă care în secolul al XIII-lea este donată de regii Ungariei capitlului bisericii romano-catolice din Alba Iulia.

În 1357 aşezarea avea rangul de „târg”, în care minerii obţin o serie de privilegii din partea regilor, confirmate între anii 1317-1557. Populaţia, în majoritate românească, în 1365 avea jude pe cneazul Nicolaie, fiul lui Cindea. Locuitorii încearcă să scape de sub dominaţia capitlului din Alba-Iulia prin mişcări populare ca cele din 1424 şi 1428. Zlatna nu reuşeşte însă să devină oraş liber şi plăteşte un impozit de 60 florini aur şi urbură din metale nobile.

În sec. al XVI-lea, în epoca Principatului, devine domeniu fiscal arendat mereu unor străini care supun populaţia unei exploatări nemiloase. În anii 1619-1620, Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei (1613-1629) a colonizat la Zlatna câteva sute de mineri germani şi slovaci.

Călătorii străini din sec XVI- XVII ca Geovannandrea Gromo, L’Escalopier și Reichersdorfer vorbesc despre munca grea şi plină de riscuri a minerilor romani în minele de aur. Poetul Martin Opitz îi dedică poemul „Zlatna” în 1622, impresionat de frumuseţea locurilor, a portului şi a dansului popular, considerându-le mărturii ale originii romane a poporului roman.

Centrul domeniului aurifer al Munților Apuseni

La mijlocul sec. XVII, Zlatna devine centrul domeniului aurifer al Munţilor Apuseni, statut pe care îl deţine până în 1848. Începând cu anul 1748, se construiesc topitorii şi şteampuri puse în funcţiune de forţă motrice a apei. Zlatna devine centru industrial important prin topitoriile sale, dintre care cea construită în 1850 va funcţiona până în sec. XX. Aici s-a utilizat pentru prima oară în Transilvania maşina cu aburi.

În sec. XVIII – XIX, regiunea a fost frământată de puternice mişcări sociale şi naţionale. Locuitorii Zlatnei au susţinut în anii 1757 şi 1761 mişcarea lui Sofronie şi au simpatizat cu răscoala ţăranilor condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.

În anul 1771, la Zlatna funcţiona o “şcoală montanistică”, ce pregătea specialişti pentru minerit. Începând cu anul 1790, la Zlatna a funcţionat o şcoală importantă de curs mediu numită “Gimnaziu umanistic”, transformată apoi în “Gimnaziu crăiesc”, unde au studiat şi s-au format importante personalităţi culturale şi politice din Munţii Apuseni, printre care Alexandru Sterca Sulutiu, George Anghel, Dimitrie Moldovan, Petru Ioanete, Petru Dobra, Iosif Sterca Sulutiu şi Avram Iancu. Protocolul gimnazial cuprinde situaţia şcolară notată cu calificativul “Eminens”, a lui Avram Iancu din anii 1839-1840. Vasile Pop, părintele bibliografiei româneşti vechi, a fost medic în Zlatna între anii 1830-1844, timp în care a întreţinut legături cu Gheorghe Bariţiu şi Timotei Cipariu în vederea editării “Gazetei de Transilvania” şi a “Foii pentru minte, inimă şi literatură”.

Centru al Revoluţiei din 1848

În a doua jumătate a secolului XIX, oraşul continuă să se dezvolte din punct de vedere industrial. Între 1893-1895 se construieşte drumul în serpentine Zlatna – Almașu Mare, finanţat de Lukacs Bella, un fiu al oraşului. În luna septembrie a anului 1895 a fost dată în folosinţă linia îngustă Alba Iulia – Zlatna, cunoscută sub denumirea de “Mocăniţa”, pentru că traseul acesteia şerpuia prin satele mocăneşti de pe Valea Ampoiului.

După revoluţia din 1848, Zlatna rămâne un puternic centru al mişcării naţionale şi muncitoreşti.

La începutul sec. XX se înfiinţează o Şcoală de artă şi meserii unde studiază, şi îşi începe activitatea renumitul sculptor Cornel Medrea.

Peste 1500 de români din Zlatna şi satele aparţinătoare au luat parte la marele act al Unirii din 1918 de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Din acelaşi an, Uzinele din Zlatna au fost preluate de statul român şi funcţionau cu două secţii: metalurgică şi chimică. Din această uzină s-au obţinut importante cantităţi de aur şi argint în perioada interbelică. După anul 1930 numărul salariaţilor se apropia de 300. În anii celui de-al doilea Război Mondial, ziarul local “Detunata” ia atitudine împotriva Dictatului de la Viena prin care s-a răpit României Ardealul de Nord. În anii postbelici Zlatna cunoaste o evoluţie industrială în care, din nefericire, sunt neglijate problemele de mediu. Prin extinderea uzinei apar noi secţii: de sulfaţi, acid sulfuric, pulbere de aluminiu. Cu toate că localitatea s-a dezvoltat din punct de vedere industrial, decenii la rând în secolul trecut a avut statut de aşezare rurală.

Localitatea Zlatna a devenit oraş la 17 februarie 1968.

sursa: primaria-zlatna.ro