Connect with us
Advertisement

Economie

Pensii 2022: Care este cea mai mare pensie din România, pe bază de contributivitate. Cât ar fi trebuit să fie veniturile

bani

Publicat

Pensia medie pe care o obțin cei aproximativ cinci milioane de pensionari în România este de 1.117 lei. Cele mai mari 100 de pensii primite în țară sunt între 20.000 şi 60.000 de lei pe lună.

Din datele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), cea mai mare pensie pe bază de contributivitate obţinută în România a fost de peste 63.000 de lei brut. Este primită de un bucureștean, potrivit statisticilor din ianuarie.

Vezi și Schimbări la legea pensiilor, care îi vizează pe românii cu cele mai mici pensii. Primarii vor putea emite acte care să îi ajute

”Aproape imposibil de obţinut o astfel de pensie pe bază de contributivitate”

Specialiștii spun că, pentru o astfel de pensie, venitul trebuie să fie de 20-30 de ori mai mare decât salariul mediu brut pe economie.

”La pensia de 60.000 de lei, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani, are circa 30 de puncte de pensie pe cupon. Aceasta înseamnă că, pe parcursul vieţii active, a avut salariul de 20-30 de ori mai mare decât salariul mediu brut pe economie.

Ca să obţină o pensie de 60.000 de lei pe lună în prezent, un angajat ar fi trebuit să lucreze, de exemplu, timp de 40 de ani din 1982 până în prezent cu un salariu lunar de aproape 72.000 de lei în 1989, 47.000 de lei în 2009 şi 128.000 de lei în 2019, adică să fi avut permanent de 23 de ori salariul mai mare decât salariul mediu brut pe economie. Este aproape imposibil de obţinut o astfel de pensie pe bază de contributivitate”, a explicat Lucia Stan, expert în calculul pensiilor în cadrul companiei Permanent Assistance, pentru ZF.

Comparativ, guvernatorul BNR Mugur Isărescu primeşte o pensie de 16.000 de lei pe lună.

Cum se calculează pensiile și domeniile cu cele mai mari sume

Pensiiile în România se calculează ținând cont de 4 indicatori (Legea 263/2010):

  • numărul total de puncte de pensie realizate
  • stagiul complet de cotizare
  • indicele de corecţie
  • valoarea punctului de pensie.

În ceea ce privește domeniile în care au activat persoanele din România care primesc cele mai mari pensii, reprezentanții CNPP au următoarele date:

”În baza de date a instituţiei noastre nu există prevăzută codificarea locului de muncă, a meseriei sau a funcţiei unei persoane care îşi deschide un drept de pensie. Din verificări efectuate prin sondaj, domeniile (în care au lucrat pensionarii cu cele mai mari 100 de pensii – n.red.) sunt: sistemul bancar, companii şi multinaţionale”, au precizat aceștia, pentru sursa citată.

Top cele mai mari pensii din România

În clasamentul celor 10 cele mai mari pensii în România se află persoane din București, Ilfov și Dolj, care primesc lunar sume între 63.455 lei și 37.973 lei.

Pe următoarele 10 locuri sunt persoane cu pensii între 35.822 lei și 31.749 lei, majoritatea din București, dar și din Hunedoara (34.727 lei), Sibiu (33.258 lei) și Bacău (33.383 lei).

Punctul de pensie în 2022 este în valoare de 1.586 lei.

sursă: zf.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement