Connect with us
Advertisement

Eveniment

Peste 300 de jandarmi din Alba asigură măsuri de ordine în weekend-ul de 1 Mai. Recomandări pentru cetățeni

Publicat

Peste 300 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean “Avram Iancu” Alba vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările religioase, sportive și cultural-artistice organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii.

În weekend, jandarmii vor fi prezenți atât în mediul urban, în zonele aglomerate, parcuri, centre comerciale, zone de agrement, cât și în mediul  rural și vor acționa pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și contravențional.

Zonele turistice ale județului Alba – Șugag, Roșia Montana și Arieșeni vor fi monitorizate permanent de către structurile montane de jandarmi, care vor veghea la menținerea ordinii publice și care vor fi în măsură să execute misiuni de căutare, descoperire și salvare a persoanelor aflate în dificultate pe traseele trusistice montane.

Pentru ca acest sfârșit de săptămână să fie unul fără incidente, Jandarmeria Alba recomandă cetățenilor:

  • să nu se implice în acțiuni care pot conduce la tulburarea ordinii publice
  • să manifeste atenție în ceea ce privește asigurarea bunurilor personale
  • să supravegheze atent copiii atunci când se află în zone aglomerate
  • dacă situația impune, să solicite sprijinul apelând la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau prin numărul unic de urgență 112.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement