Școlile nu ar trebui redeschise nici în septembrie, dacă va fi același ritm al infectărilor cu coronavirus ca în prezent. Este opinia a peste jumătate dintre români, potrivit celui mai recent sondaj IMAS.

Dintre respondenți, 55% nu ar vrea să fie reluate cursurile în unitățile de învățământ în aceste condiții, în vreme ce 39,6% ar fi de acord.

Publicitate

De asemenea, 30% dintre români declară că cea mai mare temere a lor este infectarea cu noul coronavirus, a lor sau a altcuiva din familie. Pentru 19% dintre respondenți, pe primul loc este frica de a sta din nou izolați în casă peste câteva luni, iar peste 17% se tem că le vor scădea veniturile.

Sondajul IMAS a fost realizat în perioada 8 – 27 mai pe un eșantion de 1.010 respondenți și are o marjă de eroare de +/- 3,1%.

Publicitate

sursă: hotnews.ro