Economie
Poșta Română a lansat primele cutii poștale digitale. Coletele pot fi ridicate la orice oră, iar rambursul se plătește pe loc
Poșta Română a lansat vineri primele cutii poștale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere care urmează a fi instalate în perioada următoare la nivel național.
Primele două cutii digitale ale Poștei Române au fost puse în funcțiune în cadrul subunităților OP București 66, situată pe strada Constantin Titel Petrescu din Capitală, și în orașul Buftea, județul Ilfov, la oficiul poștal din localitate.
Cutiile digitale sunt dotate cu POS pentru plata coletelor cu ramburs
Potrivit unui comunicat al companiei, cutiile digitale reprezintă o soluție de procesare pentru operațiuni de distribuire de colete, cu sau fără ramburs, ele fiind accesibile clienților în regim self-service, non-stop.
Mai exact, acestea oferă posibilitatea destinatarilor trimiterilor poștale să-și ridice coletul oricând doresc, eliminând, astfel, constrângerile legate de intervalul orar de distribuire de către salariații poștali sau de timpul de așteptare pentru ridicarea trimiterilor de la ghișeul poștal.
Avizarea clienților se face prin sms sau email
Avizarea clienților care au de ridicat un colet se va face prin sms sau e-mail. În plus, destinatarii pot face plata direct la POS-ul integrat pe care-l posedă cutia digitală, aceasta fiind dotată și cu un ecran tactil ce oferă o interacțiune intuitivă cu utlizatorul.
„Așa cum am promis la începutul anului, lansăm și primele cutii poștale digitale, după punerea în funcțiune a ghișeului poștal digital, petrecută acum ceva mai mult de o lună de zile.
Credem cu tărie că prezența acestei opțiuni în oficiile noastre poștale va fi un pilon important în procesul de digitalizare, menit să răspundă cerințelor pieței. Clienții au nevoie de flexibilitate și proximitate, iar acesta este un alt pas pentru a ne apropia de ei, din acest punct de vedere.
Poșta Română se află într-un proces amplu de investiții în modernizare, iar anul acesta dispunem cele mai mari investiții bugetate și aflate în derulare din ultimele decenii”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News